(video) Un cuplu din China a vizitat Moldova în călătoria lor prin 45 de ţări cu un smart Brabus
Un cuplu din China a trecut acum câteva ore prin Moldova în cadrul unei expediţii pe care o fac prin circa 50 de ţări cu un smart ForTwo modificat de Brabus.
Reprezentanţii a trei ateliere de personalizare din Chişinău, Aqua Art, Art-L şi AutoStudio, au aflat despre asta şi i-au întâmpinat cum se cuvine.
Tinerii fac o călătorie interesantă prin 45 de ţări de pe continentul euroasiatic şi intenţionează să adauge pe odometrul maşinii compacte încă 55.000 de km parcurşi. Totul va dura 200 de zile potrivit planurilor celor doi (perioada 2 mai – 20 noiembrie 2018).
În ţara noastră au ajuns în noaptea zilei de 5 septembrie şi ulterior au pornit spre următoarea destinaţie din calendar – Bulgaria.
Persoanele care i-au întâmpinat la Chişinău au decis să-i surprindă cu ce pot în timpul lor limitat petrecut aici. În primul rând cu alte două maşini de model smart care au caroserii personalizate, o vizită la Aeroportul Internaţional Chişinău pentru o sesiune foto şi într-un final cu o gustare a bucatelor tradiţionale moldoveneşti înainte de drum (mămăligă, brânză, friptură şi murături), într-un local în care şi-au lăsat numele într-o carte de vizite.
Cu ei vor duce acasă un tricolor cu urări de bine, dar şi o mulţime de impresii pozitive după ce au avut ocazia să viziteze şi beciurile de la Cricova.
Momente unice din călătorie poate fi urmărite pe contul lor de Instagram.
Vezi şi: (video) Camere + dronă + BMW. Combinaţia ideală pentru călătoria unui cuplu de moldoveni în Scoţia
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise