(video) Un șofer începător a doborât un stâlp și s-a răsturnat pe șoseaua Muncești. S-a dovedit a fi beat
Polițiștii Secției documentare accidente rutiere din cadrul Direcției de Poliție Chișinău au intervenit în weekend pe șoseaua Muncești. Acolo, un tânăr de 18 ani, cu permis de conducere, nu a adaptat viteza de circulație și a pierdut controlul asupra unui Opel. Mașina a lovit și a doborât un pilon electric, după care s-a răsturnat.
Totul s-a întâmplat duminică noaptea, după în jurul orei 1:00. Fiind testat cu aparatul Drager, s-a constatat că șoferul novice avea o concentrație de 0.65 mg/l alcool în aerul expirat. Fără multe discuții, conform procedurilor, a fost reținut pentru 72 de ore și a fost inițiată o cauză penală.
Vezi și: (video) Un microbuz s-a răsturnat pe șoseaua Muncești. Șoferul ar fi zburat prin parbriz
În total, conform statisticii de weekend a INSP, peste 3400 de șoferi au fost depistați și sancționați. Cele mai grave abateri:
- 115 conducători au fost înlăturați de la volan, fiind depistați în stare de ebrietate, cei mai mulți cu grad avansat;
- 1304 au depășit regimul de viteză stabilit pe sectorul de drum;
- 712 nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor;
- 759 au oprit autovehiculul în locuri interzise;
- 210 conduceau mijlocul de transport fără a fi supus reviziei tehnice anuale și în lipsa poliței de asigurare de răspundere civilă auto;
- 207 nu aveau cuplată centura de siguranță;
- 55 au primit amendă pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.
Polițiștii de patrulare au mai intervenit în alte 341 de cazuri în urma unor apeluri la 112.
Cmentariile sunt închise