(video) Un unic Mercedes-Benz SLR Heritage Edition a fost făcut la comanda unei persoane care deţine 9 SLR-uri

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Manny Khoshbin, un om de afaceri din California, are o colecţie impresionantă de automobile exclusive, însă o parte din aceasta este reprezentată de aproximativ 10 exemplare a modelului Mercedes-Benz SLR! Apropo, este deja în căutarea celui de-al 10-lea!🙂

Khoshbin a început să adune astfel de maşini, căutându-le doar pe cele cu parcurs mic şi într-o stare ideală, la un preţ bun, fiind convins că investițiile făcute în prezent se vor răscumpăra cu vârf şi îndesat în viitor, atunci când aceste automobile vor fi la o mai mare căutare şi vor avea un statut de colecţie!

Una din cele nouă maşini a fost trimisă în Marea Britanie pentru un proiect unic, cu implicarea celor de la McLaren Special Operations (MSO). Rezultatul, după aproape un an de muncă, este SLR Heritage Edition, un automobil făcut într-un singur exemplar, menit inclusiv să marcheze 20 de ani de la momentul lansării pe piaţă.

Amintim că modelul SLR a fost produs în perioada anilor 2003–2009 în doar 2.157 de exemplare, existând în mai multe versiuni, inclusiv într-un format decapotabil. La designul său a lucrat celebrul Gordon Murray.

Mercedes-Benz SLR Heritage Edition a fost făcut pe baza unui coupe şi dispune printre altele de o capotă modificată, un nou set de jante polişate, un nou splitter şi difuzor din fibră de carbon, un eleron posterior cu accente albastre, accente albastre pe capacul motorului şi alte detalii minore.

Interiorul a fost schimbat complet din punct de vedere al tapițeriei. Combină piele de culoare albastră şi albă cu inserţii textile de înaltă calitate. Evident că nu lipsesc embleme Heritage Edition 1 of 1.

Potrivit MSO, piesele aero personalizate de la exterior aduc o focalizare mai clară asupra manevrabilității mașinii. Nu se cunoaşte deocamdată dacă motorul a avut de suferit vreun tuning, însă MSO a montat un nou eşapament care îl face să sune mai neobişnuit, asemănător unui muscle car american.

Sub capotă, un standard SLR are un V8 supercharged de 5.439 cm3. Produce 626 CP şi 780 Nm de cuplu. Pentru o mai mare durabilitate, producătorul a ales să folosească o cutie de viteze AMG SPEEDSHIFT R cu cinci trepte în locul unei alternative cu şapte trepte.

Cmentariile sunt închise