(video) Urmărește cum este asamblat manual un Hennessey Venom F5

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Venom F5 de la Hennessey este compus din peste 4000 de piese personalizate. Fabricate cu o precizie exactă, componentele sunt închegate la fabrica din Sealy, Texas, pentru asamblarea finală. Departe de a fi produs în masă, fiecare Venom F5 este construit manual și testat de o echipă mică și dedicată de ingineri, tehnicieni și asistenți.

Producătorul auto a decis să prezinte un rezumat al asamblării unui astfel de automobil de milioane de dolari. În imagini este exemplarul cu numărul de șasiu 23, finisat în fermecătorul Elemental Green. Este un F5 Revolution Coupe, dar și unul din seria limitată Stealth, prezentând o dungă din fibră de carbon expusă de-a lungul centrului exterior.

Preferabil de vizionat în căști!😎

Detalii despre Stealth Series

Fiecare model Stealth necesită aproximativ 2350 de ore de muncă pentru crearea șasiului și caroseriei din fibră de carbon. Alte 650-750 de ore sunt dedicate pentru tratamentul complex de vopsire. Fiecare detaliu este luat în considerare de echipa de design, de la cea mai fină fibră de carbon așezată manual până la “easter eggs-uri” personalizate, unice pentru fiecare client.

Doar trei hypercar-uri alcătuiesc seria ultra-exclusivă Stealth, care a fost sold out înainte de premiera publică din august, în cadrul Monterey Car Week. Seria echilibrează fibra de carbon expusă, în forme negre și colorate, cu panouri de caroserie pictate manual cu atenție. Unică pentru seria Stealth, fibra de carbon expusă pornește de la emblema H montată pe nas și coboară de-a lungul întregii coloane vertebrale.

“Goliciunea” de carbon expus se lărgește inițial pentru a se întâlni cu parbrizul, înainte de a curge peste acoperiș și de a se îngusta organic, trecând pe lângă capacul motorului de 6.6 litri (1843 CP), până la marginea din spate a punții, deasupra terminațiilor de eșapament.

Echipa de design Hennessey a lucrat îndeaproape cu proprietarii pentru a crea o specificație care va atinge nemurirea prin personalizare atentă și grijulie. Caracteristicile unice includ fibră de carbon colorată la interior și la exterior, etriere de frână asortate culorii caroseriei și numere de curse personale imprimate în fibra de carbon.

Prețul total de construcție pentru fiecare mașină Stealth Series depășește 3 milioane de dolari.

Câte F5-uri vor exista în toată lumea?

Și, pentru prima dată, compania dezvăluie tirajul total al modelului Hennessey Venom F5 în toate versiunile sale: 99 de unități! Construite și livrate sunt deja 24, iar alte 16 mașini sunt rezervate.

Din toate 99, doar nouă nu sunt încă atribuite vreunei versiuni/ediții, însă ceva ne spune că ultima, cea finală, va celebra vreun record de viteză, de care firma se pregătește deja de o perioadă bună de timp…

Cmentariile sunt închise