(video) VW organizează un recall al modelelor ID.3 şi ID.4 din cauza unor celule de baterii defecte

0

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

VW va rechema în service în jur de 10.000 de modele electrice ID.3 și ID.4 în întreaga lume. Din numărul total, aproximativ 3.000 de mașini au fost vândute în Germania.

Despre recall anunţă compania de închirieri de mașini electrice nextmove, care citează o comunicare dintre producător cu rețeaua de dealeri.

VW a determinat că în bateria de înaltă tensiune a modelelor ID.3 și ID.4 au fost instalate celule dintr-o perioadă de producție limitată, celule care prezintă o auto descărcare crescută din cauza unui defect de fabricație.

Clienții vor fi informați de către dealeri și vor fi rugați să vină în service unde modulele defecte ale bateriei vor fi înlocuite dacă va fi necesar. Producătorul auto nu a precizat ce defect de fabricație face ca bateriile să piardă din încărcare.

Volkswagen folosește deocamdată, până când îşi va aranja producţia proprie, celule LG Energy Solution (LGES) pentru bateriile modelelor ID. După ce anterior furnizorul coreean a avut probleme cu Chevrolet Bolt EV și Hyundai KONA Electric, a fost o surpriză faptul că nu s-a întâmplat nimic în masă cu mașinile electrice ale producătorului auto german. Însă iată că a venit rândul şi pentru cei din Wolfsburg.

Amintim că acum un an a fost înregistrat un prim ID.3 ars în Olanda, însă nu e clar exact dacă motivul a fost cele descrise în articol:

Potrivit Panasonic, auto descărcarea are loc atunci când „o cantitate minusculă de substanțe chimice din interiorul bateriilor reacționează chiar și fără conexiuni între electrozi”. Tinde să se întâmple mai repede la temperaturi mai ridicate și este inevitabil în majoritatea celulelor. 

Celulele moderne sunt proiectate pentru a prezenta auto descărcare minimă. Asta înseamnă că s-a întâmplat ceva cu celulele LG din bateriile modelelor ID.3 și ID.4 pentru a face acest lucru mai pronunțat.

Volkswagen a declarat pentru nextmove că aproximativ 10.000 de vehicule au fost afectate în întreaga lume – indiferent de capacitatea bateriei – și că 3.000 sunt în Germania. Opt dintre ID.3 din flota nextmove sunt implicate în recall. Potrivit companiei, VIN-urile sunt între 14.000 și 17.000, ceea ce sugerează că ID.3 și ID.4 din primele loturi sunt mai supuse să prezinte problema.

Stefan Moeller, CEO nextmove, a spus că bateria de 58 kWh folosită de VW are 216 celule. Mai precis, fiecare modul de baterie are 24 de celule, astfel încât cele 216 de celule din pachetul de baterii de 58 kWh pentru ID.3 sunt împărțite în 9 module. Volkswagen va inspecta vehiculele cu un instrument electronic de service și va înlocui modulele defecte. Lucrările ar trebui să dureze o zi de muncă.

La fel Moeller a spus că există multe semne că ceva nu este în regulă, vizibile fie în intervalul superior, fie în intervalul inferior al nivelului de încărcare. Dacă observaţi că, după ce aţi încărcat complet maşina, aceasta pierde 10% din nivelul de încărcare înainte de a începe mişcarea, este semnalul unei probleme. Iar dacă bateria este pe jumătate goală sau mai puţin, pot apărea și modificări bruște ale autonomiei. 

Un client nextmove a spus că mașina pe care o conducea mai avea 10% din baterie și că pedala de acceleraţie a încetat să mai răspundă la o viteză de 160 km/h. Un alt semn evident a problemei este atunci când pe bord apare un mesaj similar: „Sistemul electric nu funcționează corect. Vă rugăm să vizitați o reprezentanță.”

Producătorul auto german a spus că a monitorizat de la distanță vehiculele electrice care pot prezenta starea defectă și că va contacta proprietarii acestora pentru a merge la o reprezentanță pentru a înlocui modulele stricate. Pentru cei care au decis să nu permită Volkswagen să-și monitorizeze mașinile, compania nu are datele lor, dar se poate presupune că sunt la fel implicaţi în campania de service în funcţie de VIN.

Se sugerează proprietarilor de maşini care nu au fost de acord cu telemetria să-și ducă vehiculele pentru o evaluare la reprezentanțele Volkswagen.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata