VW AG îşi doreşte să facă din SEAT un concurent pentru Alfa Romeo şi Mazda, iar din Skoda pentru Hyundai şi Dacia

0

Concernul german Volkswagen va încerca din nou să-și repoziționeze mărcile auto care produc maşini în masă pentru a nu mai concura una cu alta. O reformă va afecta în principal SEAT şi Skoda!

FOTO: irishtimes.com

Unificarea platformelor și standardizarea producției permit companiilor auto să economisească bani, dar, în mod inevitabil, duc la asemănarea produselor fabricate. Grupul Volkswagen, care deține o duzină de branduri auto producătoare de maşini pentru transportul de pasageri (Audi, Bentley, Bugatti, CUPRA, Jetta (brand nou în China), Lamborghini, Porsche, SEAT, Skoda, VW), simte în mod evident acest efect secundar deosebit de acut și, din când în când, conducerea de sus întreprinde măsuri pentru a elimina concurenţa pe interior.

Chiar şi pe timpurile când concernul german se afla sub conducerea regretatului Ferdinand Piëch, s-a încercat ca marca SEAT să fie făcută una mai emoţională, egal la egal cu expresia pe care o redă Alfa Romeo (cea pe care Piëch visa să o cumpere), însă SEAT încă nu se deosebeşte prea mult de Skoda şi VW în materie de design, în timp ce la capitol tehnic chiar deloc.

Un an în urmă, de la SEAT s-a “rupt” un sub-brand sport numit CUPRA și primele sale modele “independente”, Formentor și Tavascan, sunt încurajatoare în ceea ce privește designul, dar problema cu marca SEAT în sine a rămas nerezolvată. Gama sa de modele, de fapt, le dublează pe cele ale Skoda, VW şi parţial Audi.

CUPRA Tavascan Concept

Michael Jost, responsabil la VW Group pentru dezvoltarea strategică, a declarat într-un interviu pentru Automobilwoche că gigantul german va încerca să distingă mărcile sale mai clar sau mai exact, fiecare va ocupa o nişă unică şi individuală a pieţei. Astfel, SEAT ar putea deveni o marcă producătoare de maşini mai premium şi va intra astfel în atenţia publicului care se uită spre modele Alfa Romeo şi/sau Mazda.

Mult mai interesantă ar putea fi situaţia cu Skoda. Conducerea VW a decis ca produsele sale să revină în segmentul bugetar în care a rămas în primii 10 ani de când a intrat sub aripa concernului german, perioadă în care a dat lumii hituri populare precum Felicia sau prima generaţie Octavia.

Deja cu introducerea celei de-a doua generaţie Octavia, brandul ceh a crescut brusc în valoarea şi a început să intre în conflict cu VW, iar produsele sale sunt considerare la ziua de azi aproape premium, adică, modelele Skoda de ultimă oră costă deja prea scump pentru consumatorii de rând.

Noul Skoda Superb facelift

Deci, s-ar putea decide ca politica de prețuri a Skoda să fie “înmuiată” în mod semnificativ, astfel încât brandul ceh să poată concura cu succes în Europa de Est cu Hyundai, KIA şi chiar Dacia! Pentru aceasta, în viitor, Skoda va produce autoturisme mai simple, fără opțiuni costisitoare precum tapiţerie cu Alcantara sau căptuşeală cu un material similar pielii întoarse, și astfel va încerca să recâștige audiență în masă. Doar imaginaţi-vă un concurent real pentru Dacia Duster, model care acum în Europa este unul dintre cele mai bine vândute din nişa pe care a ocupat-o!

Marca de bază, VW, la fel va vedea schimbări, în special pentru a se asigura că linia sa de modele nu se ciocnește cu ale altor branduri.

“Ne uităm foarte îndeaproape la posibilele suprapuneri ale portofoliilor de produse ale tuturor mărcilor din grup. Nu vom lansa un Tiguan Coupe pe piața europeană, de exemplu”, a afirmat Jost.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata