(foto) Bentley a făcut un Bentayga de curse pentru a încerca să stabilească un record la Pikes Peak

Distribuie:
  • 4
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

După un program de pregătire și dezvoltare care a durat șase luni de zile, un Bentley Bentayga pregătit pentru curse a ajuns în Colorado, SUA, și este pregătită să cucerească a 96-a ediţie a cursei internaţionale de urcare în rampă de la Pikes Peak.

De-a lungul drumului cu o lungime de 19.99 km, care are 156 de curbe și care urcă 1.440 de metri în altitudine, Bentayga va trebui să ruleze cu o viteză medie de minim 96 de km/h pentru a stabili un record printre SUV-urile care se produc în serie.

Vezi şi: (video) Premieră: Test Drive Bentley Bentayga 6.0 W12

Vezi şi: (foto) Premieră: Bentley Bentayga a preluat motorul de pe Lamborghini Urus, dar nu a devenit mai rapid decât el

Maşina va fi condusă de dublul campion Pikes Peak – Rhys Millen, a cărui echipă a lucrat împreună cu Bentley Motorsport pentru a pregăti SUV-ul pentru „cursa către ceruri”.

Combinația dintre motorul cu 608 CP, suspensia pneumatică adaptivă și sistemul anti-ruliu Bentley Dynamic Ride alimentat de un sistem electric de 48 V îl face pe Bentayga perfect pentru a înregistra un record printre SUV-uri.

Ca un competitor în clasa maşinilor care se produc în serie, organizatorii au permis realizarea unor modificări minime. Maşina a primit o cuşcă de protecţie la interior, un sistem de stingere a incendiilor și un singur scaun de curse, plus anvelope noi selectate din gama Pirelli DOT.

Aproximativ 300 kg de tapițerie şi inserţii decorative de la interior au fost îndepărtate temporar pentru eveniment, așa cum este stipulat de reguli, dar în toate celelalte privințe Bentayga este o mașină standard de producție cu motor W12.

Vezi şi: (foto) O premieră pe drumurile moldoveneşti! Maşina de peste 250000 de euro – Bentley Bentayga by Mansory

A completat caietul de sarcini al mecanicilor instalarea unui eşapament sport nou de la Akrapovic şi a unor mecanisme de frânare carbono-ceramice.

La exterior modelul este finisat în culoarea Radium Satin și prin intermediul Bentley’s Styling Specification kit a primit un splitter frontal, difuzor, praguri laterale și un spoiler spate, toate din fibră de carbon.

Cursa Pikes Peak International Hill Climb va avea loc duminică, 24 iunie 2018, şi Bentley îşi exprimă speranţa că timpul va fi favorabil pentru stabilirea performanţei.

Vezi şi: (video) Noul Volkswagen I.D. R Pikes Peak este mai rapid decât un monopost din Formula 1 şi Formula E


Distribuie:
  • 4
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate