Autorităţile ne explică mai pe înţelese de ce vor să includă taxa de drum în accizele la produsele petroliere

Luni dimineaţă, 21 septembrie 2020, premierul Ion Chicu a ieşit în faţa presei într-un briefing şi a declarat că taxa de drum va fi inclusă mai nou în prețul pentru combustibil. Şi atât, fără a intra în detalii, dar şi fără a da o explicaţie de ce s-a ajuns la această idee, fără a ne ţine o prelegere despre care sunt dedesubturile unei astfel de intenții.

O explicaţie mai detaliată vine însă abia acum, fiind descrisă în proiectul privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021, publicat spre consultare publică, împreună cu anunţurile despre faptul că ce taxa de lux se vrea a fi majorată cu 50% faţă de cea actuală, că Guvernul vrea să transforme Moldova într-un cimitir auto prin eliminarea vârstei maxime de import a vehiculelor şi că din 2021 s-ar putea majora preţurile la carburanţi, asta dacă toate aceste lucruri pot trece de votul deputaţilor din Parlament.

FOTO: asd.md

Actualmente, taxa rutieră (cunoscută în popor sub termenul de taxă de drum) este stabilită în funcție de capacitatea motorului, greutatea sa și numărul de pasageri pe care îi poate îmbarca. Dezavantajul sistemului actual constă în lipsa unei corelații strânse între gradul de utilizarea a infrastructurii drumurilor și mărimea taxei rutiere.

În acest sens, se propune modificarea mecanismului actual de achitare a taxei pentru drumuri de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova prin excluderea taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova concomitent cu majorarea accizei la produsele petroliere.

În acest sens, mărimea taxei rutiere suportată de către contribuabil va fi direct proporțională cu cantitatea de produse petroliere consumată. Astfel, măsura dată va avea ca efecte o redistribuire a poverii fiscale în partea ce ține de mărimea taxelor rutiere suportate, de la contribuabilii care consumă mai puțin produse petroliere, către contribuabilii care consumă mai mult produse petroliere, respectiv frecvența utilizării infrastructurii drumurilor și mărimea mijlocului de transport este mai mare.

Date statistice (anul 2019):

  • Cantitatea de benzină importată în Republica Moldova – 221 milioane de litri!
  • Cantitatea de motorină importată în Republica Moldova – 706 milioane de litri!
  • Încasări ale taxelor rutiere (mijloace de transport înmatriculate și neînmatriculate) – 938 milioane de lei!

Măsura are drept scop o impozitare proporțională a cetățenilor care folosesc drumurile Republicii Moldova, în funcție de cât parcurge fiecare cetățean în parte, astfel, fiind implementat un mecanism echitabil de impozitare a posesorilor de mijloace de transport înmatriculate în Republica Moldova.

Mai poţi participa la acest sondaj de opinie dacă doreşti:

https://autoblog.md/snax_poll/sondaj-vrem-parerea-voastra-ce-spuneti-despre-includerea-taxei-de-drum-in-pretul-pentru-combustibil/

Cmentariile sunt închise