(video) Noul Cadillac Celestiq se anunţă cu o premieră în industria auto
Cadillac a dezvăluit în cadrul CES 2021 primele detalii şi informaţii despre modelul său flagship din gama de maşini electrice – Celestiq. Sedanul va primi în premieră în industrie un “acoperiș inteligent” a cărui transparență poate fi modificată și o planşă de bord care conţine un monitor îngust pe toată lăţimea sa.
Acoperișul sedanului va fi un panou din sticlă laminată, dar Cadillac spune că Celestiq va fi prima mașină electrică cu un acoperiș cu transparenţă reglabilă (suspended-particle-device smart glass). Mai mult, panoul va fi împărţit în patru zone egale, ale căror transparență poate fi modificată individual în funcție de nevoile fiecăruia dintre cei patru pasageri de la bord!
Panoul frontal al mașinii electrice va fi, de asemenea, din sticlă: va fi un imens ecran media care se întinde de-a lungul bazei parbrizului, de la montant la montant. Specificațiile afișajului nu au fost încă anunțate.
Alte trei monitoare tactile vor fi la dispoziția pasagerilor din spate. Două dintre ele vor fi responsabile de redarea de conţinut media, iar al treilea va fi un panou de control a funcţiilor multimedia şi a climatizării.
Noul Cadillac Celestiq va fi construit pe platforma Ultium a General Motors. Autonomia îi va fi de aproximativ 650 de km. În plus, modelul va dispune de tracţiune integrală (respectiv câte cel puţin un motor electric pe fiecare punte), dar şi un sistem de roţi directoare spate. Fiecare vehicul va oferă o selecție de materiale lucrate manual şi va fi proiectat pentru a reflecta individualitatea proprietarului său
Data exactă a debutului sedanului nu a fost încă anunțată, însă acest aşa-zis sneak peek de la CES 2021 a fost anunţat pentru un show car. Modelul de serie se așteaptă să fie prezentat la un an după lansarea modelului Lyriq (în 2022), care la fel a fost arătat în calitate de show car în 2020.
Una peste alta, GM intenționează să aducă pe piață până la 20 de noutăți electrice sub diferite mărci în următorii câțiva ani.
Cmentariile sunt închise