Jaguar vrea să joace într-o ligă mult mai superioară și ar putea renunța complet la oferta de SUV-uri

Conducerea Jaguar intenționează să transforme radical imaginea mărcii după ce va abandona complet producția de mașini cu motoare cu ardere internă.

Potrivit Automotive News cu referire la surse din interiorul companiei, producătorul auto poate deveni și mai premium și poate refuza să lanseze SUV-uri şi crossovere. Dacă cu prima idee ar mai fi de acord, ultima i-a pus deja în gardă pe unii dealeri Jaguar!

Statutul de piață al Jaguar odată cu trecerea la vehiculele electrice ar putea fi ridicat până la un nivel care să-i permită să concureze direct cu producători precum Bentley și Aston Martin! Insiderii spun că anume un astfel de salt este planificat de conducerea companiei.

Astfel de intenții nu au fost încă anunțate în mesajele oficiale, la momentul de faţă cunoscându-se că viitoarele produse vor avea parte de un “design emoțional” și de “tehnologii inovatoare”.

În același timp, linia de modele ar putea fi curăţată de vehiculele cu abilităţi de a ieşi şi în off-road. Presa din occident susține că unii dintre dealerii companiei sunt deja îngrijorați în această privinţă. Ei cred că, pe fondul creșterii sistematice actuale a vânzărilor de crossovere și SUV-uri, abandonarea acestui segment ar putea duce la o scădere bruscă a veniturilor Jaguar și, ca urmare, la prăbușirea mărcii.

O confirmare indirectă a acestor intenții este abandonarea dezvoltării marelui SUV electric, care anterior era cunoscut sub numele de J-PACE. S-a raportat, de asemenea, despre arhivarea proiectului succesorului sedanului pilot XJ, care era planificat să fie transferat la o propulsie electrică şi să debuteze deja la anul. Ambele urmau să se bazeze pe platforma MLA, dedicată pentru vehicule complet electrice, plug-in şi mild hybrid, însă aceasta va fi deja utilizată exclusiv de Land Rover.

JLR și-a anunțat noua strategie la jumătatea lunii februarie. Până la mijlocul deceniului, întreaga linie de modele Jaguar ar trebui transferată pe o singură platformă și echipată cu motoare exclusiv electrice. Ce fel de prim-născut electric va lansa încă este necunoscut.

Află mai multe:

https://autoblog.md/video-oficial-jaguar-va-face-din-2025-doar-masini-electrice-primul-land-rover-electric-vine-in-2024/

Cmentariile sunt închise