Noul Toyota Land Cruiser 300 va primi o versiune specială off-road de la GAZOO Racing? Detalii neoficiale
Divizia GAZOO Racing, care este responsabilă pentru crearea de versiuni speciale ale autoturismelor de producție Toyota, va pune la dispoziţie un Land Cruiser 300 “fierbinte”. Potrivit Carbuzz, care face referire la informații din documente interne ale unor dealeri din Japonia, un astfel de SUV se va numi Land Cruiser GR-S și va fi cel mai scump, însă sub capotă nu va avea un V8.
Versiunea de bază a noului SUV este planificată să fie echipată cu un benzinar V6 de 3.5 litri şi cu două turbocompresoare, care va fi împrumutat de la Lexus LS 500. Motorul va putea dezvolta 420 CP și până la 590 Nm de cuplu, iar o cutie automată în 10 trepte va funcţiona în tandem.
Din punct de vedere al echipamentului, în funcţie de motorizare, modelul va dispune de şapte locuri pentru pasageri, scaunele din al treilea rând putând fi rabatate deja în podeaua portbagajului şi nu ridicate lateral aşa cum este acum. În plus, noul LC 300 va avea standard faruri şi stopuri LED, roţi cu jante de 18 inci şi un sistem multimedia cu monitor tactil de 9.0 inci.
Fie la un cost suplimentar, fie în niveluri de echipare mai scumpe, vor fi disponibile monitoare cu o diagonală de până la 12.3 inci, atât în spatele volanului, cât şi pe consola centrală, scaune cu încălzire şi ventilare, jante de 20 de inci, dar şi un diferenţial posterior blocabil cu alunecare limitată pentru a-i spori performanțele în off-road.
Versiunea cu motor diesel va avea diferenţialul menţionat şi jantele de 20 de inci în echipare standard. Şi anume acest V6 turbo diesel de 3.3 litri, cu 309 CP şi 687 Nm de cuplu, este cel mai probabil să fie utilizat pe modelul GR-S (ori ales cel mai mult de clienţi, pe lângă benzinar). Cu acest motor va funcţiona o nouă cutie de viteze automată.
Pe lângă asta, versiunea specială pentru off-road se va mai alege cu cel puţin un diferenţial, un sistem de stabilizare cinetică control electronic a suspensiei, iar jantele vor fi reduse la dimensiunea de 18 inci pentru instalarea unor anvelope cu profil mai înalt, potrivite pentru drumurile proaste, printre altele. Iar încă un detaliu la capitolul suspensie ar fi că va fi posibilă dezactivarea barelor anti ruliu.
FOTO: kakaku.com
Carbuzz susține că debutul noului Toyota Land Cruiser este programat pentru 1 august 2021, când se vor împlini 70 de ani de la introducerea primului Land Cruiser, dar nu specifică dacă este o lansare pe piață sau o premieră online a noului produs. Potrivit altor surse, compania l-ar putea arăta complet sau preliminar deja în această primăvară, cu lansarea în producţie a modelului pe benzină din 1 iulie 2021 (celui diesel din 19 iulie).
Iar puţin mai devreme, tot cu referire la documente interne, au apărut informaţii că noutatea ar putea obţine totuşi un motor cu opt cilindri în timp. Datorită utilizării unui alt motor electric ca asistent, puterea unei astfel de unităţi de propulsie poate fi mărită până la 700 CP. Abia în 2022 ar putea fi lansat într-o astfel de versiune hibridă şi dacă nu 700, atunci minim 500 de cai putere ar putea avea la sigur.
Totodată, maşina va păstra o siluetă recunoscută, iar modificările în termeni de aspect vor fi mai degrabă cosmetice: o capotă nouă, faruri şi stopuri noi, o grilă de radiator nouă, noi bare de protecţie, oglinzi retrovizoare mutate pe uşi, linia geamurilor din preajma montanţilor posteriori şi spoilerul de pe capacul portbagajului se vor schimba, iar hayonul nu va mai fi format din două jumătăţi.
Dimensiunile noului LC 300 ar fi de 4.950 x 1.980 x 1.870 (pe înălţime pot exista unele diferențe în funcție de echipare), iar ampatamentul pare să rămână la 2.850 mm. Prin adoptarea platformei TNGA reducerea greutăţii va constitui în jur de 200 de kg.
Cmentariile sunt închise