(video) Honda şi-a anunţat planurile de viitor şi anul din care va renunţa complet la maşinile non-electrice

Honda intenționează să oprească complet vânzările de mașini care utilizează motoare cu ardere internă, inclusiv hibride, până în 2040. Astfel spus, acest producător auto a devenit prima mare companie japoneză care a declarat despre o tranziție completă spre tracțiunea electrică.

https://www.youtube.com/watch?v=KRlv-uTjOdA

Președintele Honda, Toshihiro Mibe, a declarat că în următorii 20 de ani gama companiei va fi formată exclusiv din mașini electrice pe baterii și pe bază de pile de combustie (electrice care îşi generează energia din hidrogen). Unele dintre ele vor fi dezvoltate împreună cu partenerii de la General Motors.

O nouă platformă japonezo-americană e:Architecture cu baterii GM Ultium va fi baza pentru două crossovere care vor intra pe piață sub mărcile Honda și Acura. Acestea vor fi lansate ca modele din gama anului 2024 pe piaţa nord-americană, ceea ce înseamnă că ar putea debuta spre sfârşitul lui 2023 sau ca prototipuri mai devreme. Începând cu a doua jumătate a anilor 2020, Honda va mai introduce o serie de noi modele electrice pe bază de e:Architecture, mai întâi pe piața nord-americană și apoi în alte regiuni ale lumii.

În China vor fi lansate 10 modele electrice în următorii cinci ani. Fiind primul dintre cele zece, modelul de producţie bazat pe Honda SUV e:prototype este programat să fie pus în vânzare în primăvara anului 2022. Bateriile pentru aceste maşini vor fi realizate în parteneriat cu cei de la CATL.

Iar în Japonia, acasă la Honda, către 2030 toate vânzările de maşini noi vor reprezenta doar a celor electrificate, inclusiv PHEV. Primul K-car electric va fi lansat în 2024. Ce ţine de baterii, va fi utilizată o abordare de “producție locală și achiziție locală” în Japonia, care va contribui, de asemenea, la creșterea industriilor interne. Iar în domeniul serviciilor de mobilitate (MaaS), Honda îşi propune să introducă pe piaţă vehiculul autonom Cruise Origin la mijlocul anilor 2020. Pregătirile pentru teste vor începe din acest an.

În total Honda intenționează să proiecteze mai mult de o duzină de mașini electrice noi în următorii cinci ani (alături de motociclete şi camioane electrificate). Pentru a face acest lucru va investi o sumă de bani impunătoare – circa 5 trilioane de yeni (aproximativ 46.5 miliarde de dolari) în dezvoltarea de noi tehnologii în această perioadă!

Pentru a asigura competitivitatea ridicată a maşinilor electrice Honda în viitor, compania anunţă că desfășoară şi cercetări independente privind bateriile solid-state ca baterii din următoarea generație, ce vor pune la dispoziție o capacitate mare la costuri reduse. Verificarea tehnologiei de producție printr-o linie demonstrativă va avea loc începând din acest an fiscal, iar astfel de baterii se vor oferi pe maşinile noi introduse din a doua jumătate a anilor 2020.

Totodată niponii intenționează să cheltuiască o parte din bani pentru construirea unei noi fabrici, care va produce doar mașini electrice. Constructorul auto va încerca să crească raportul dintre vehiculele electrice pe baterii și vehiculele electrice cu pile de combustie, în cadrul vânzărilor unitare globale, pe toate piețele majore de electrificare combinate, la 40% până în 2030, la 80% până în 2035 și apoi la 100% la nivel global până în 2040.

Partenerii Honda în acest proiect, General Motors, au anunțat, de asemenea, anterior că vor renunța în curând la producția de mașini cu motoare cu combustie. Mărcile care sunt parte a concernului american vor vinde doar mașini electrice din 2035.

Cmentariile sunt închise