Experiment marca Elon Musk? Motivul pentru care Tesla nu va mai accepta plăți în Bitcoin

Elon Musk și-a schimbat macazul sau este din nou un experiment? La sfârșit de martie s-a anunțat oficial că mașinile Tesla pot fi cumpărate oficial și cu Bitcoin, însă conform unei vești de ultimă oră, producătorul american s-a răzgândit să mai facă asta.

Motivul: “descoperirea” poluării produse în procesul de minare a criptomonedei!

Anunțul a produs o prăbușire imediată a cotației Bitcoin cu 17%, de la peste 54 de mii de dolari până la 45 de mii de dolari, cea mai mică valoare de la începutul lunii martie, dar a revenit la un nivel de peste 50 de mii de dolari, în tranzacțiile din Asia din această dimineață.

Acțiunile Tesla au scăzut și ele cu 1.25%, pe o piață americană aflată oricum în corecție puternică. Totodată, piața criptomonedelor a suferit o lovitură de 365,85 miliarde de dolari imediat după acest anunț, potrivit CNBC. Ulterior piața a mai recuperat din pierderi.

Utilizarea de Bitcoin pentru a cumpăra vehicule electrice Tesla a evidențiat o contradicție între reputația lui Musk de ecologist și utilizarea popularității sale pentru a sprijini criptomonedele, pentru că minarea acestora utilizează cantități uriașe de energie.

“Criptomoneda este o idee bună la multe niveluri și credem că are un viitor promițător, dar acest lucru nu poate avea un cost mare pentru mediu. Compania va lua în considerare utilizarea acelor criptomonede care utilizează mai puțin de 1% din energia cheltuită pentru tranzacțiile Bitcoin”, a scris Musk pe Twitter.

https://twitter.com/elonmusk/status/1392602041025843203

Tesla a dezvăluit în februarie că a cumpărat Bitcoin în valoare de 1.5 miliarde de dolari, provocând o creștere de aproximativ 20% a criptomonedei. Acum Musk spune că Tesla își va păstra deținerile de Bitcoin, urmând să revină la planul de a accepta plățile cu acesta imediat ce minatul monedei virtuale se va face pe surse verzi de energie.

Unele rapoarte arată că procesul de minare (rezolvarea unor calcule matematice complexe) utilizează la nivel mondial o energie comparabilă cu consumul unei țări de dimensiunile Olandei, numai pentru Bitcoin!

Cele mai multe ferme de Bitcoin sunt acum găsite în China, care minează aproximativ 70% din producția de Bitcoin. Acestea folosesc energie regenerabilă, în principal hidro, în lunile ploioase de vară, dar și combustibili fosili (cărbune) pentru restul anului.

Elon Musk a început în ultimul an să îşi exprime din ce în ce mai clar aprecierea faţă de criptomonede, el fiind deja un idol în rândul unei generaţii de investitori care s-au îmbogăţit din Bitcoin sau chiar din monede făcute în glumă precum Dogecoin.

Cmentariile sunt închise

×