Hackerul rus care a încercat să atace cibernetic Tesla este deportat din SUA
Rusul Egor Igorevich Kriuchkov, care a fost acuzat de autoritățile americane că a încercat să pătrundă în rețelele de calculatoare ale uneia dintre fabricile Tesla, a fost condamnat la 10 luni de închisoare.
După cum precizează Associated Press, nouă luni a stat deja în arest preventiv în timpul anchetei preliminare. Va sta după gratii încă câteva zile până când va părăsi țara.
Potrivit anchetei, tânărul în vârstă de 27 de ani a sosit în 2020 în Statele Unite cu viză de turist și i-a propus jumătate de milion de dolari unui angajat al fabricii Tesla din Nevada pentru ca el să introducă un malware în sistemul computerizat.
Cu ajutorul software-ului intenționa să aibă acces la informații secrete, să le fure și apoi să ceară răscumpărări pentru a nu le divulga. Însă angajatul Tesla nu s-a lăsat ademenit de bani și a anunțat conducerea companiei despre asta.
Rusul riscase până la 5 ani de închisoare și o amendă de până la 250.000 de dolari, însă având în vedere că și-a recunoscut complet vina și remușcările pe care le-a arătat, instanța l-a condamnat la detenție pe un termen care expiră în scurt timp, luându-se în considerare arestul preventiv.
“Îmi pare rău pentru decizia mea, îmi pare rău”, a spus tânărul care a apărut prin videoconferință din închisoare în fața judecătorului.
Instanța a ținut cont și de faptul că tentativa de hacking nu a avut loc, dar l-a mai obligat să plătească companiei Tesla o compensație în valoare de 14.825 dolari pentru timpul și cheltuielile suportate în cadrul anchetei. Într-un final, dacă Kriuchkov se va întoarce în Statele Unite, va trebui să petreacă trei ani sub supraveghere federală.
Cmentariile sunt închise