(foto) Premieră: Noul Mercedes-Benz Actros L – cel mai mare și mai exclusivist model de serie
Atât din punct de vedere al eficienței, siguranței sau confortului, încă din 1996, Mercedes-Benz Actros stabilește standarde ridicate în domeniul transportului pe distanțe lungi și al transporturilor de distribuție grea.
Cea mai recentă generație Actros, începând din 2018, a oferit continuu noi inovații în domeniul digitalizării, conectivității și al siguranței. Inovații precum Multimedia Cockpit, MirrorCam, funcțiile de conducere parțial automatizate și sistemele de siguranță moderne dovedesc încă o dată că Actros îndeplinește în mod admirabil cerințele crescânde din sectorul transportului rutier, sprijinind în mod durabil șoferul în îndeplinirea sarcinilor sale.
După lansarea a două noi modele în 2021 – Actros F, cu accent pe funcționalitate, respectiv ediția limitată Actros Edition 2 (limitată la 400 de exemplare ca şi Edition 1), Mercedes-Benz Trucks introduce acum Actros L, cel mai mare și mai exclusivist camion din această serie de modele de succes.
„Când am dezvoltat Actros L, ne-am concentrat în mod deosebit pe confortul șoferului, siguranța, conectivitatea și costul total de operare pentru a crea beneficii suplimentare pentru clienții noștri și pentru șoferii lor. Datorită dialogului strâns, există o cunoaștere clară a ceea ce aceștia își doresc de la un camion premium atât pentru compania lor, cât și pentru șoferi. În dezvoltarea Actros L, am urmărit exact aceste cerințe și, ca rezultat, am reușit să proiectăm și să configurăm noul nostru camion emblematic, la standardele înalte corespunzătoare”, a declarat Andreas von Wallfeld, Şef pe marketing, vânzări şi servicii la Mercedes-Benz Trucks.
Caracteristici cheie:
- Totul începe cu cabina șoferului, care în variantele StreamSpace, BigSpace și GigaSpace are o lățime de 2.5 metri și oferă un interior extrem de spațios. Lipsa tunelului motor se traduce într-o podea plană, ce creează o ambianță foarte confortabilă. Izolația fonică și termică sporită a cabinei contribuie la relaxare, în special în orele de pauză.
- Poziția de condus a șoferului a fost redusă cu 40 mm pentru a fi mai relaxată și a asigura o vedere confortabilă asupra drumului.
- Într-o notă asemănătoare, farurile cu LED-uri, disponibile opțional, au o intensitate a luminii mai mare decât farurile cu xenon și oferă o iluminare excelentă a drumului – un plus imens atunci când vine vorba de siguranță, mai ales pe timp de noapte. Acestea aduc și un beneficiu din punct de vedere al costului: comparativ cu becurile convenționale, farurile cu LED sunt mai eficiente din punct de vedere energetic și au o durată de viață mai lungă.
- O serie de echipamente au fost regândite cu scopul de a spori confortul șoferului: husele elegante pentru scaune, noua garnitură a ușii, salteaua confortabilă de 45 mm grosime și un panou plăcut la atingere în zona patului.
- Sentimentul de bunăstare poate fi amplificat și mai mult cu numeroasele accesorii din gama Interior Line de la Mercedes-Benz Trucks.
- Mercedes-Benz Trucks își urmărește în mod sistematic obiectivul de a contribui la un trafic rutier cât de sigur posibil, prin utilizarea sistemelor active de siguranță și, odată cu Actros L, face un pas mai aproape în realizarea viziunii sale de a reduce la minimum accidentele. Acest lucru este demonstrat nu doar de Lane Keeping Assist, Proximity Control Assist și MirrorCam, care înlocuiește oglinzile convenționale, ci și de o serie de alte caracteristici de siguranță.
- Disponibil opțional pentru Actros L este, de exemplu, Mercedes-Benz Sideguard Assist S1X care, în comparație cu sistemul anterior S1R, este echipat cu o funcție suplimentară care ar putea salva vieți.
- Acest nou sistem, numit Active Sideguard Assist, nu doar că avertizează șoferul cu privire la deplasarea pietonilor sau a bicicliștilor pe partea copilotului, dar acum este capabil să inițieze o manevră automată de frânare la viteze de virare de până la 20 km/h pentru a opri vehiculul, în situația în care șoferul nu reușește să răspundă la timp la avertizări.
- Active Sideguard Assist poate recunoaște necesitatea unei astfel de manevre de frânare și, într-un scenariu ideal, poate preveni o potențială coliziune.
- O altă opțiune de echipare pentru Actros L este a doua generație Active Drive Assist (ADA 2).
- În anumite condiții, sistemul asistă în mod activ șoferul cu ghidarea longitudinală și laterală a camionului și poate menține automat distanța față de vehiculul din față, poate accelera și poate conduce autonom, dacă sunt îndeplinite condițiile de sistem necesare, cum ar fi o rază de curbă suficientă sau marcaje rutiere clar vizibile.
- În plus, ADA 2 include funcția de asistență pentru oprirea de urgență, care poate iniția o oprire de urgență dacă șoferul nu mai controlează volanul, în ciuda avertismentelor vizuale și sonore.
- Dacă vehiculul se oprește, sistemul poate acționa automat noua frână electronică de parcare. În plus, ușile sunt deblocate, astfel încât paramedicii sau alte persoane să poată ajunge direct la șofer în caz de urgență medicală.
- Dacă legea impune un asistent la frânarea de urgență, Actros L este echipat, de asemenea, cu Active Brake Assist 5 (ABA 5) ca dotare standard, cu funcție de recunoaștere a pietonilor.
- Acest sistem poate ajuta la evitarea accidentelor în care, din cauza distragerii șoferului, a distanței prea mici față de vehiculul din față sau a unei viteze inadecvate, camionul riscă să intre în coliziune cu mașina din față sau cu un obstacol staționar. De asemenea, sistemul reacționează dacă există riscul unei coliziuni frontale cu un pieton.
- ABA 5 funcționează utilizând un sistem combinat de radare și cameră. Dacă sistemul detectează riscul unui accident cu un vehicul sau o persoană (traversând prin fața camionului, venind spre acesta, mergând pe aceeași bandă sau oprindu-se brusc în fața camionului) , sistemul emite inițial un avertisment vizual și sonor șoferului.
- Dacă șoferul nu reușește să răspundă corespunzător, sistemul poate iniția frânarea parțială într-o a doua etapă. Dacă amenințarea unei coliziuni continuă, ABA 5 poate efectua o frânare maximă automată completă – la viteze ale vehiculului de până la 50 km/h atunci când răspunde la persoane în mișcare.
- Mercedes-Benz Trucks își propune să sprijine șoferul cât mai mult posibil în limitele sistemelor de asistență. Cu toate acestea, după cum prevede legea, șoferul rămâne pe deplin responsabil pentru conducerea vehiculului în siguranță în orice moment!
- Împreună cu aceste sisteme de asistență, sistemul inteligent de control al vitezei – Predictive Powertrain Control (PPC) este, de asemenea, impresionant. Sistemul poate lua în considerare topografia, cursul unui drum și semnele de circulație. Aceasta înseamnă că pot fi evitate manevrele inutile precum frânarea, accelerarea și schimbarea treptelor de viteză.
- Ultima generație Actros dotată cu PCC consumă cu până la 3% mai puțin combustibil pe autostrăzi și drumuri expres, și cu până la 5% mai puțin pe drumuri rurale, comparativ cu modelele care nu sunt dotate cu acest sistem.
- În ceea ce privește consumul de combustibil, noul afișaj Eco-Support din Multimedia Cockpit Interactive îl ajută pe șofer să adopte un stil de conducere cât mai economic posibil.
- Șoferului îi sunt prezentate activitățile și funcțiile sistemelor de asistență, cum ar fi ABA 5, ADA 2 sau PPC, în bordul multimedia, ușor de utilizat, format din două monitoare color ce constituie elementul central al interfeței om-mașină (HMI). În Actros L, aceasta include, de asemenea, ca o caracteristică opțională, afișaje pentru greutatea totală a vehiculului, a semiremorcii și a sarcinii pe puntea față, chiar și pentru camioanele cu semiremorcă cu suspensie pneumatică parțială. Acest lucru îl ajută pe șofer să urmărească greutatea și să prevină supraîncărcarea.
- Dacă decideți să achiziționați Multimedia Cockpit Interactive ca upgrade la versiunea standard, veți primi acces rapid și la Mercedes-Benz Truck App Portal.
- Acest lucru permite companiilor de transport să profite de noile oportunități de conectivitate și să-și echipeze vehiculele cu aplicații care îmbunătățesc eficiența și confortul, cum ar fi serviciile telematice de la FleetBoard. Serviciile combinabile individual permit conectarea inteligentă a șoferilor, flotei și a comenzilor. Toate acestea contribuie la optimizarea consumului, reducerea uzurii și creșterea nivelului de utilizare vehiculului.
- Analiza performanței Fleetboard, de exemplu, permite evaluarea și optimizarea comportamentului de conducere, Fleetboard Time Management oferă o perspectivă detaliată asupra timpilor de conducere și a timpilor de pauză ai șoferului, în timp ce Fleetboard Mapping afișează starea și poziția vehiculelor.
- Iar cu Fleetboard Driver Card și Mass Memory Download, este posibilă citirea, transmiterea și salvarea de la distanță a tuturor datelor relevante.
- Truck Data Center este elementul central al FleetBoard și servește ca bază pentru celelalte soluții de conectivitate. Modulul de conectivitate primește datele de la senzori, camere și dispozitivele din camion și le analizează pentru o serie de aplicații. Truck Data Center nu este doar baza pentru numeroasele servicii ale FleetBoard, ci și pentru Mercedes-Benz Uptime – contractul de service pentru disponibilitate maximă a vehiculelor.
- Mercedes-Benz Uptime combină rețeaua inteligentă de conectivitate a vehiculelor cu asistența intensivă, oferind clienților Mercedes-Benz Trucks un serviciu inovator. Obiectivul este de a ajuta clienții să-și îndeplinească comenzile de transport în mod fiabil, asigurându-se că vehiculele petrec cât mai mult timp pe drum.
- Programările în atelierul de service sunt reduse la minimum, iar planificările sunt mai eficiente. Pentru a reduce defecțiunile, orice reparații necesare sunt identificate din timp, iar clienții beneficiază de asistență luând în considerare cerințele lor de planificare operațională. Rezultatele: o mai bună planificare a vizitelor de atelier, o disponibilitate mai mare a vehiculelor și un grad mai ridicat de siguranță rutieră.
- Pachetele de servicii configurabile individual, precum și soluțiile personalizate de leasing și finanțare completează gama de servicii pentru Actros L și asigură o mai mare siguranță a planificării. Mercedes-Benz Trucks caută continuu soluții inovatoare în acest sens, fapt demonstrat de noul contract de service Mercedes-Benz CompleteMile.
- La fel ca Mercedes-Benz Complete, contractul de service flexibil cuprinde toate lucrările din atelier, inclusiv consumabilele, dar conceptul său este diferit: rata lunară depinde de kilometrii efectivi parcurși. Prin urmare, Mercedes-Benz CompleteMile contribuie la optimizarea fluxului de numerar.
- Kilometrajele sunt trimise automat prin intermediul Mercedes-Benz Uptime către sistemele informatice Mercedes-Benz Trucks și sunt procesate fără probleme pentru facturarea digitalizată.
Noul camion pentru distribuție grea, cu propulsie diesel convențională, poate fi comandat la nivel european începând de la 1 iulie 2021. Startul producției va fi dat în noiembrie 2021.
Cmentariile sunt închise