(video) Premieră: Noul Dallara EXP – 890×1250×290
Celebrul dezvoltator italian de monoposturi de curse – Dallara – a dezvăluit versiunea de circuit a modelului Stradale. Automobilul sportiv diferă de versiunea omologată pentru a rula pe drumurile publice nu numai prin puterea motorului, ci și printr-o aerodinamică modificată.
În teorie, o astfel de maşină ar putea rula lipită de un tavan, cu roţile în sus respectiv! Ar fi posibil datorită unor cifre uimitoare: 890 de kilograme greutate şi o forţă de apăsare de 1.250 kg, generată la 290 km/h!
Caracteristici cheie:
- Noul Dallara EXP se bazează pe același monococ din carbon ce e utilizat pe Dallara Stradale.
- Acesta din urmă este disponibil fără un acoperiș, dar se poate comanda şi instala un parbriz complet cu panouri aferente contra cost. EXP în schimb nu are această opțiune, având doar un deflector simbolic.
- Pe de altă parte, EXP are o aripă posterioară impresionantă, o bară de protecție frontală modificată și un difuzor reproiectat.
- Din echipamentul de bază mai fac parte slick-uri de curse, rezistente la accelerații laterale de până la 2.7G, dar şi scaune de curse cu centuri cu prinderi în mai multe puncte. O cifră record la acest capitol s-a anunţat doar pentru Aston Martin Valkyrie AMR Pro.
- De propulsie răspunde un benzinar turbo Ford EcoBoost de 2.3 litri. Dacă pe modelul stradal produce 400 CP şi 500 Nm de cuplu, atunci pe noul EXP – 500 CP şi 700 Nm! Puterea este livrată roţilor spate prin intermediul unei cutii de viteze secvenţiale cu şase trepte şi a unui diferenţial posterior.
- Singura caracteristică dinamică anunţată pentru moment este o viteză maximă de 290 km/h. Amintim că modelul Stradale este capabil să facă 0-100 km/h în 3.25 secunde, astfel încât EXP, reieşind din surplusul de putere, se va dovedi mai dinamic decât atât.
Preţul de start şi tirajul sunt alte detalii neanunțate, în cazul modelului Stradale fiind de până la 200.00 de euro şi 600 exemplare respectiv. Însă un alt detaliu menţionat este că va fi lansat în viitor un kit de componente care vor permite transformarea maşinii stradale în una de circuit, pentru distracţii în weekend-uri!
Cmentariile sunt închise