Ieftin! Iată cât l-a costat pe un bărbat din Chişinău obținerea unui “permis de conducere” românesc
Un chișinăuian de 35 de ani este documentat pentru obținerea ilegală a unui permis de conducere românesc, contra sumei de doar 150 de euro! Acum riscă o amendă penală, deşi l-a folosit fără probleme încă din anul 2018!
Incidentul a fost înregistrat acum câteva ore în punctul de trecere Sculeni, pe sensul de ieşire din ţară. Acesta se afla la volanul unei Toyota Avensis și se deplasa spre Franța.
Conform analizei de risc polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control suplimentar. Drept urmare, în portmoneul personal al bărbatului a fost depistat un permis de conducere cu însemnele autorităților din România, eliberat pe numele său. Examinat cu tehnica din dotare, asupra actului au fost depistați indici necaracteristici.
În timpul audierilor șoferul a declarat că și-a perfectat actul în anul 2018, prin intermediul unui coleg de șantier, pe când se afla la muncă în străinătate. Pentru acest serviciu intermediarul i-a solicitat 150 de euro, pe care conaționalul i-a achitat atunci când a primit permisul de conducere.
Concetățeanul și-a continuat drumul, nu înainte ca pe numele său să fie inițiate cercetări. Documentul a fost ridicat și transmis pentru efectuarea expertizei tehnice speciale. În dependență de rezultatul acesteia se va face încadrarea juridică a faptei și atragerea la răspundere corespunzătoare.
Vezi şi: (foto) Apariție la vama Sculeni – un şofer cu un permis de conducere pentru tocmai 14 categorii
Cmentariile sunt închise