(video) Porsche detaliază noul Taycan Sport Turismo. Iată cât costă cel mai accesibil model

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

După un debut în noiembrie la Salonul Auto de la Los Angeles, Porsche a decis să ofere mai multe detalii despre noul Taycan Sport Turismo, inclusiv prin a anunţa noi motorizări promise.

Cea mai accesibilă versiune costă în ţara noastră cu doar 1.000 de euro mai mult decât varianta sedan de bază şi are să ofere în schimb mai multă practicabilitate.

Caracteristici cheie:

  • Taycan Sport Turismo împărtășește silueta sportivă, linia acoperișului înclinată spre spate și designul funcțional al lui Taycan Cross Turismo pe care deja l-am testat. Spre deosebire de modelul său frate, Taycan Sport Turismo renunță la orice elemente de design off-road şi este disponibil și cu tracțiune spate.
  • Spațiul pentru cap pentru pasagerii din spate este cu peste 45 mm mai mare decât într-un sedan Taycan! O înălțime suplimentară de 9 mm este disponibilă şi deasupra scaunului șoferului. Hayonul mare înseamnă, de asemenea, că al său compartiment de bagaje poate fi accesat cu ușurință. Deschiderea este mult mai lungă (801 mm) și mult mai mare (543 mm) decât în ​​sedan (434 și 330 mm respectiv).
  • Capacitatea exactă a portbagajului depinde de echipamentul inclus. În combinație cu Pachetul Sound Plus, portbagajul poate conține până la 446 de litri (sedanul 407 litri). Cu Bose Surround Sound System la bord (inclus standard pe versiunea Turbo), acesta are să ofere 405 litri. Cu scaunele din spate rabatate (în proporţie 60:40), capacitatea poate fi chiar extinsă la 1.212, respectiv 1.171 litri. Alţi 84 de litri sunt accesibili sub capotă.
  • Noul acoperiș panoramic cu Sunshine Control are protecție electrică împotriva strălucirii ca o caracteristică specială pentru versiunea Sport Turismo doar. Suprafața mare de sticlă este împărțită în nouă secțiuni care pot fi controlate individual. Aceasta înseamnă că anumite secțiuni sau întregul acoperiș pot fi făcute transparente sau opace. Când este setat la acesta din urmă, interiorul rămâne oricum inundat de lumină.
    • Pe lângă setările Clear și Matt, pot fi selectate și Semi sau Bold. Acestea sunt modele predefinite cu segmente înguste sau largi.
    • Are chiar și o setare dinamică Roller Blind, care activează o secvență de comutare în segmentele individuale atunci când șoferul alunecă cu degetul peste o imagine a acoperișului din afișajul central.
  • De pe loc, Taycan Turbo S Sport Turismo accelerează până la 100 km/h în doar 2.8 secunde, iar viteza maximă este de 260 km/h. Modelul cu cea mai mare autonomie este Taycan 4S Sport Turismo – până la 498 de kilometri (WLTP).
  • Făcând parte din ultima generație Taycan, modelele Sport Turismo cu tracțiune integrală au o strategie de condus deosebit de eficientă. Funcțiile de management termic și de încărcare au fost, de asemenea, îmbunătățite. Ambele baterii pot fi încărcate de la 5 la 80% în 22 de minute și 30 de secunde. Aceasta înseamnă, de asemenea, că este nevoie de doar cinci minute de încărcare pentru încă 100 km de autonomie.
  • Taycan Sport Turismo este, de asemenea, un model de top în ceea ce privește confortul, caracteristicile de siguranță și infotainment. De exemplu, cu ajutorul opționalului Remote Park Assist, șoferul poate controla de la distanță intrarea și ieșirea dintr-un spațiu de parcare fără a fi nevoie să stea la volan. Controlul automat este posibil pentru locurile de parcare paralele și perpendiculare, precum și pentru garaje. Sistemul detectează automat un spațiu și îl măsoară cu ajutorul senzorilor ultrasonici și a unei camere.
  • Pe lângă Apple CarPlay, Android Auto a fost integrat și în sistemul Porsche Communication Management (PCM) de la ultima actualizare.
  • Mai mult, asistentul vocal Voice Pilot este acum și mai bun la înțelegerea instrucțiunilor în vorbirea normală. Sistemul de navigație calculează mai rapid: utilizează în primul rând căutarea online pentru a găsi puncte de interes (POI) și își afișează informațiile mai clar. Planificatorul de încărcare a fost îmbunătățit în continuare: este mai bun la planificarea în stațiile de încărcare rapidă și evită opririle scurte de încărcare. În plus, stațiile de încărcare pot fi acum filtrate după clasa de performanță.

Fiind primul membru al familiei Taycan Sport Turismo, modelul GTS va fi lansat la sfârșitul lunii februarie 2022, urmând celelalte după doar trei săptămâni, la mijlocul lunii martie.

Din primăvară vor fi cinci modele la alegere (preţuri pentru Moldova):

  • Taycan Sport Turismo cu 326 CP și tracțiune spate (disponibil opțional cu Performance Battery Plus și până la 476 CP, 0-100 km/h în 5.4 secunde) – de la 82.900 euro;
  • Taycan 4S Sport Turismo cu 435 CP și tracțiune integrală (disponibil opțional cu Performance Battery Plus și până la 571 CP, 0-100 km/h în 4.0 secunde) – de la 100.900 euro;
  • Taycan GTS Sport Turismo cu până la 598 CP și tracțiune integrală (0-100 km/h în 3.7 secunde) – de la 124.300 euro;
  • Taycan Turbo Sport Turismo cu până la 680 CP și tracțiune integrală (0-100 km/h în 3.2 secunde) – de la 144.100 euro;
  • Taycan Turbo S Sport Turismo cu maximum 761 CP în regim Overboost cu Launch Control și tracțiune integrală (0-100 km/h în 2.8 secunde) – de la 175.400 euro.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise