(foto/video) Schimbare la faţă pentru showroom-urile Dacia. Iată cum vor arăta din acest an

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Reţeaua comercială Dacia adoptă noua identitate vizuală exterioară care reflectă dezvoltarea mărcii şi a gamei de modele, rămânând în același timp fidelă valorilor sale tradiționale de simplitate şi robustețe. Prin intermediul acestei noi identități, marca îşi consolidează vizibilitatea exterioară şi modernitatea rețelei.

Dezvăluită în 2021, noua identitate vizuală a Dacia marchează o nouă etapă în istoria de succes a brandului.

Introducerea noii identități este prevăzută în trei faze: disponibilă pentru început pe suporturile de comunicare, publicitate şi site-urile internet ale Dacia de la jumătatea anului 2021, ea va fi introdusă treptat în reţeaua comercială Dacia începând din primul semestru al lui 2022, urmând ca la sfârşitul anului în curs să apară pe vehiculele mărcii.

Primul showroom european care dezvăluie noua identitate Dacia este situat în regiunea pariziană, la Melun. Implementarea acestei noi semnalistici exterioare în reţeaua comercială va demara în primăvară cu concursul furnizorilor europeni, care vor garanta prestații la cel mai bun preț pentru concesionarii Dacia. Proiectul va continua prin aplicarea standardelor pentru interiorul showroom-urilor, aflate în prezent în etapa de definire.

Fațada showroom-ului este încadrată de o bandă lată de culoare kaki. Aceasta reflectă robustețea, simplitatea şi spiritul outdoor al mărcii. Marcajul pune totodată în evidență logotipul Dacia, realizat din litere luminoase, a căror culoare – kaki pe timpul zilei, devine albă noaptea.

Un totem de mari dimensiuni permite identificarea cu ușurință a mărcii. Un al doilea totem de proximitate, amplasat lângă ușa de intrare, le oferă clienților informații practice. Cele două totemuri pun în valoare emblema Dacia. Ele sunt alcătuite din două materiale: elementul kaki este realizat din metal, în timp ce suportul, cu aspect asemănător lemnului, evocă spiritul outdoor. Designul este voit masiv şi impozant.

Nu în ultimul rând, drapelele în culori suplimentare, precum maroniu-teracotă şi nuanța nisipului, integrând emblema Dacia, completează elementele de semnalistică exterioară. Ansamblul le oferă clienților şi trecătorilor o mai bună vizibilitate exterioară a mărcii Dacia.

Acest prim showroom pilot a permis finalizarea noului concept de identitate vizuală exterioară Dacia, care se va regăsi în lunile următoare în toate showroom-urile europene ale mărcii.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise