(foto) Start producţie pentru noul BMW Seria 7 facelift. Iată cât costă în Moldova cel mai ieftin model

În timp ce încă se prezintă la Salonul Auto de la Geneva în premieră mondială, BMW anunţă startul producţiei în masă a modelului BMW Seria 7 facelift la uzina BMW Group Plant Dingolfing, Germania.

La aproximativ trei ani și jumătate după lansarea celei de-a șasea generații, modelul de top a fost revizuit cu atenție și va avea acum o prezenţă mult mai pronunţată în segment.

Iată primul nostru contact cu el de acum câteva zile:

Reproiectate, partea frontală şi cea din spate oferă noului BMW Seria 7 o apariţie expresivă unică. În faţă, grila extinsă a radiatorului contrastează cu farurile subţiri. BMW Seria 7 este uşor de recunoscut ca parte a noului segment de lux BMW, folosind un limbaj de design compatibil şi cu BMW Seria 8 şi BMW X7.

Designul părţii spate aduce accente noi: stopurile tridimensionale şi mai subţiri se bazează complet pe tehnologia LED. Sub bara cromată dintre cele două stopuri se află o bandă luminoasă, subţire de 6 mm, care creează un accent luminos discret când luminile de zi sunt pornite şi care mai creează o prezenţă spectaculoasă pe timp de noapte. De asemenea, există şi un efect luminos special al stopurilor când automobilul este închis sau deschis.

BMW Seria 7 va continua să fie disponibil în două variante de caroserie, inclusiv cea cu ampatament lung, care este mai mare cu 14 cm. În total, 80% dintre clienţi optează pentru această versiune, care oferă mai mult spaţiu pentru pasagerii din spate.

Interiorul noului BMW Seria 7 Sedan este disponibil acum cu piele cu cusături speciale în jurul consolei centrale, pe cotieră, dar şi pe cotierele integrate în decoraţiunile uşilor. Este disponibilă şi o inserţie nouă de interior cu lemn fin.

Apropo, îmbunătăţirea izolării acustice în pasajele roţilor spate reduce nivelul de zgomot al pneurilor perceptibil în interior. Pentru a îmbunătăţi suplimentar confortul acustic, geamurile laterale vin acum şi cu o grosime mărită a sticlei.

Pentru prima dată pentru un automobil al BMW Group, un sistem plug-in hybrid va fi disponibil cu un motor cu şase cilindri. Modelul BMW 745e/745Le, care are un motor cu şase cilindri dispuşi în linie ce dezvoltă 286 CP, este combinat cu un motor electric de 113 CP pentru o putere totală a sistemului de 394 CP.

Noul BMW Seria 7 facelift este de asemenea primul automobil al BMW Group ce dispune de o baterie din cea de-a patra generaţie. Cea mai nouă tehnologie a celulelor de baterii oferă sedanului de lux o autonomie electrică de până la 58 kilometri, asigurând condus cu emisii locale zero. Bateria montată în modelele BMW 745e/745Le este produsă la Dingolfing, la doar câţiva kilometri distanţă, la Centrul de Competenţă pentru Producţia e-drive.

În ţara noastră vor fi disponibile mai multe motorizări, însă nu gama completă. De asemenea clienţii vor putea alege între maşini cu tracţiune spate sau una integrală. Apropo, poate fi comandat şi modelul plug-in hybrid menţionat anterior.

  • 730i sDrive (patru cilindri în linie, 1.998 cm³, 258 de CP şi 400 Nm, tracţiune spate) – de la 65.600 euro;
  • 740i sDrive (şase cilindri în linie, 2.998 cm³, 326 CP şi 450 Nm, tracţiune spate) – de la 74.100 euro;
  • 750i xDrive (V8 twin-turbo de 4.4 litri, 530 CP şi 750 Nm, tracţiune integrală) – de la 93.400 euro;
  • 745e (cu benzinar cu şase cilindri în linie de 2.998 cm³ la bază, putere totală sistem 394 CP şi 600 Nm, tracţiune spate) – de la 76.600 euro;
  • 730d sDrive (şase cilindri în linie, 2.993 cm³, 265 CP şi 620 Nm, tracţiune spate) – de la 74.100 euro;
  • 730d xDrive (şase cilindri în linie, 2.993 cm³, 265 CP şi 620 Nm, tracţiune integrală) – de la 76.600 euro;
  • 740d xDrive (şase cilindri în linie, 2.993 cm³, 320 CP şi 680 Nm, tracţiune integrală) – de la 82.700 euro;
  • 750d xDrive (şase cilindri în linie, 2.993 cm³, 400 CP şi 760 Nm, tracţiune integrală) – de la 92.400 euro.

Vezi şi: (video) Noul BMW X7, cu şapte locuri, poate fi comandat în Moldova! Cât costă cel mai ieftin model

De la startul producţiei primei generaţii BMW Seria 7 în anul 1977 şi până în prezent au fost construite peste 1.9 milioane de exemplare. De la bun început, piața globală a fost crucială pentru succesul acestui sedan de lux. BMW Seria 7 este modelul numărul unu în ceea ce priveşte exportul de la uzina din Bavaria Inferioară.

Anul trecut, peste 90% din toate unitățile produse au fost exportate în străinătate. Piața chineză joacă un rol deosebit de important pentru acest model: în 2018, 44 la sută din vânzările globale au fost livrate anume clienților din China.

Iată specificaţiile complete ale unor motorizări:

[embeddoc url=”https://media.autoblog.md/2019/01/New-BMW-7-Series-Specifications-EN.pdf” download=”none”]

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise