Promisiune realizată! Tesla Model 3 este în sfârşit disponibilă în SUA pentru 35000 de dolari
Compania americană Tesla este încântată să anunţe că un standard Model 3, cu o autonomie de 354 de km, care poate face 0-97 de km/h în 5.6 secunde şi atinge o viteză maximă de 210 km/h, este în sfârşit disponibil pentru preţul de start de 35.000 de dolari!
Amintim că suma era promisă încă de la momentul prezentării lui Model 3, motiv pentru care foarte mulţi oameni au rămas entuziasmaţi şi şi-au rezervat unul. Iată că a trebuit să treacă aproape trei ani de experienţe dificile pentru ca acest lucru să fie realizat.
Tesla spune că, chiar dacă maşina este mai ieftină, este construită la fel pentru a atinge acelaşi rating de siguranţă de cinci stele ca şi modelul cu autonomie extinsă, făcând-o cel mai sigur vehicul testat vreodată de autorităţile americane.
De asemenea, împreună cu versiunea de bază low cost, Tesla a mai anunţat una numită Standard Range Plus, care oferă deja o autonomie de 386 de km, o viteză de top de 225 km/h şi care poate accelera până la 97 de km/h în 5.3 secunde. Pe lângă aceasta se adaugă mai multe dotări la interior, iar preţul urcă la 37.000 de dolari. Astfel, pentru încă 6% mai mulţi bani, clienţii vor primi o autonomie sporită cu 9%, o putere mai mare şi un habitaclu modernizat.
Deci ce include maşina de 35.000 de dolari? La exterior va fi ca în imaginea de mai sus. Va fi oferită vopsită standard într-o culoare neagră şi cu jante aerodinamice de bază de 18 inci. Interiorul va conţine o tapiţerie textilă de culoare neagră şi decoraţiuni simple, ajustare manuală a scaunelor şi volanului, sistem audio simplu, sistem de navigaţie şi o consolă centrală cu depozitare şi patru porturi USB, ca în imaginea de mai jos.
Vezi şi: GENEVA 2018: Întâlnire surpriză cu Tesla Model 3 – Reportaj Video AutoBlog.MD
Maşina de 37.000 de dolari se alege cu scaune faţă reglabile electric în 12 poziţii şi încălzite, tapiţerie şi materiale decorative mai premium, sistem audio mai performant, navigaţie, faruri anti ceaţă LED şi o consolă centrală cu spaţiu pentru încă două telefoane. Pentru încă 1.000 de dolari culoarea generală a habitaclului poate fi albă.
Versiunile mai scumpe includ şi scaune spate încălzite, sistem audio premium cu 14 difuzoare, un subwoofer şi 2 amplificatoare, navigaţie prin satelit cu afişare live a traficului, muzică şi media retransmisă online, browser pentru internet, sistem de deschidere a garajului de la distanţă, acoperiş panoramic cu protecţie împotriva razelor ultraviolete, oglinzi retrovizoare retractabile electric, încălzite şi care devin opace automat pentru a evita orbirea, transfer de muzică şi materiale multimedia prin Bluetooth şi profiluri personalizate pentru şofer.
Apropo, sistemul Autopilot este o opţiune şi costă acum mai ieftin – 3.000 de dolari dacă se pune din uzină sau 4.000 dacă se alege mai târziu. Sistemul include funcţiile Autosteer şi Traffic Aware Cruise Control.
Pachetul Full Self-Driving, care se adaugă doar dacă este ales sistemul Autopilot, include funcţiile Navigate on Autopilot, Autopark şi Summon, iar mai târziu în acest an va fi adăugată în acest pachet funcţia de a recunoaștere şi reacţie corespunzătoare la indicaţia semafoarelor şi a indicatoarelor STOP, dar şi cea care va permite deplasarea în regim autopilot pe străzile oraşelor! Pachetul costă 5.000 de dolari din uzină sau 7.000 dacă se alege pentru a fi instalat ulterior.
Elon Musk a declarat că în Europa cel mai ieftin Model 3 ar trebuie să apară în 3-6 luni.
Vezi şi:(video) Venirea Tesla Model 3 în Europa, motiv de bucurie. Primele impresii despre maşină
Paralel cu anunţul de mai sus, Tesla spune şi despre nişte upgrade-uri de firmware pentru clienții noi și existenţi. Acestea vor creşte autonomia modelului Long Range Rear-Wheel Drive până la 523 de km, viteza de top a lui Model 3 Performance până la aproximativ 261 de km/h, dar şi puterea motoarelor electrice a tuturor maşinilor cu aproximativ 5% în medie.
Revenind la preţul de bază de 35.000 de dolari, acesta a fost posibil de realizat doar după ce s-a luat o altă măsură radicală. Tesla comunică despre faptul că, pentru a atinge aceste prețuri reduse şi pentru a rămâne paralel financiar durabilă, vânzările de electromobile la nivel mondial se vor desfăşura de astăzi numai online! Puteți cumpăra acum o Tesla în America de Nord prin intermediul aceluiași smartphone în aproximativ un minut şi acest lucru va fi în curând posibil în întreaga lume.
De asemenea, s-a făcut mai uşor procesul de încercare a maşinii şi o eventuală returnare, astfel încât un test drive obişnuit înainte de cumpărarea maşinii nu mai este necesar. În SUA, clienţii cărora nu le place Model 3 vor avea posibilitatea să returneze electromobilul în termen de 7 zile sau până la un parcurs de 1.600 de km, iar banii plătiţi vor fi rambursaţi complet.
Transferarea tuturor vânzărilor online, combinată cu alte creșteri în curs de eficiență a costurilor, îi va permite companiei să reducă toate prețurile maşinilor din gamă cu aproximativ 6% în medie şi astfel a fost lansat modelul de 35.000 de dolari mai devreme decât se aştepta. În următoarele câteva luni Tesla va lichida marea majoritate a centrelor de vânzare, păstrând doar un număr mic de magazine ca galerii, vitrine și centre de informare.
În același timp, Tesla anunţă că va creşte volumul de investiţii în serviciile sale şi va garanta disponibilitatea acestora în orice ţară în care operează oficial.
Cmentariile sunt închise