(video) Premieră: Noul Ferrari SF90 Stradale – mai puternic decât un monopost de Formula 1!

Ferrari a prezentat în seara zilei de ieri, în cadrul unui eveniment organizat special în Maranello, un automobil care este la figurat vorbind un monopost de Formula 1, doar că omologat pentru a circula pe drumurile publice.

O doză de adevăr în acest sens i se ascunde şi în denumire – SF90 Stradale – unde “SF90” provine de la Scuderia Ferrari şi cei 90 de ani de la fondare pe care îi împlineşte în acest an (mai este acelaşi nume de cod pe care îl are monopostul actual al Scuderiei), iar “Stradale” credem că v-aţi dat seama de la ce provine.

Ce este noul SF90 Stradale şi prin ce este unic:

  • Marchează un nou capitol în istoria mărcii pentru că este primul PHEV (Plug-in Hybrid Electric Vehicle)!
  • Măsoară în lungime 4.710 mm, în lățime 1.972 mm, în înălțime doar 1.186 mm, iar ampatamentul constituie 2.650 mm (cu 99 mm mai lung, cu 7 mm mai îngust și cu 20 mm mai scund decât un F8 Tributo). Ecartamentul frontal măsoară 1.679 mm, iar cel posterior 1.652 mm. Greutatea este distribuită în raport de 45/55%. Are și un mic portbagaj de 74 litri volum, iar al rezervorului de benzină este – 70 litri.
  • Un tur pe circuitul Fiorano îl poate face în 79 de secunde!
  • Produce în total 1.000 de CP şi 800 Nm de cuplu (acest cuplu îl produce doar motorul cu ardere internă, pentru comparaţie monopostul actual de F1 generează 990 CP), are un raport greutate-putere de 1.57 kg/CP şi produce 390 kg de forţă de apăsare la o viteză de 250 de km/h;
  • La bază are un cel mai puternic V8 din istoria mărcii, unitate bi-turbo de 3.9 litri (practic de 4 litri, datorită volumului crescut de la 3.902 la 3.990 cm³), cu unghi V de 90 de grade, care produce 780 de CP;
  • Sistemul de admisie și de evacuare a fost complet reproiectat și acum dispune de un nou, cap de cilindru îngust cu un injector central și care mai adoptă un sistem GDI cu o presiune de 350 bar, o noutate pentru un V8 de la Ferrari;
  • Pentru a îmbunătăți dinamica fluidului intern, nu numai că a fost adoptată o supapă de admisie mai mare în diametru, dar şi conductele sunt toate orizontal aliniate la înălțimea capului motorului; ansamblul de turbine a fost coborât, în timp ce conductele de evacuare au fost ridicate, astfel încât terminaţiile sistemului sunt acum în partea superioară a barei de protecție spate. Turbo compresoarele sunt acum echipate cu wastegates-uri controlate electronic pentru a îmbunătăți încălzirea catalizatorului și noile pompe ale compresorului, pentru a optimiza în cele din urmă dinamica fluidelor;
  • Raționalizarea layout-ului a dus atât la un centru inferior de gravitate, datorită în parte adoptării unui volant cu diametru mai mic, cât și la o reducere a greutății generale, datorită utilizării de Inconel în loc de oțel pentru colectorul de evacuare. O atenție meticuloasă s-a acordat şi calităţii sunetului generat, care este mai armonios în întreaga gamă de frecvență.
  • Este asistat de trei electromotoare cu un total de 220 de CP: unul pe puntea din spate, cunoscut sub denumirea de MGUK (Motor Generator Unit, Kinetic) şi localizat între motorul pe benzină şi noua cutie de viteze automată cu opt trepte şi dublu ambreiaj, alături de alte două pe puntea din faţă (acest sistem sofisticat nu face, cu toate acestea, o experiență de conducere mai complicată; conducătorul auto pur și simplu trebuie să selecteze una din cele patru surse de putere și apoi doar să se concentreze pe conducere; sistemul logic şi sofisticat de control are grijă de restul – gestionarea fluxului de putere între V8, motoarele electrice și baterii);
  • Cutia de viteze este mai eficientă din punct de vedere al consumului de carburant (-8% comparativ cu ultima cu şapte trepte). Cu un aspect optimizat, realizat prin adoptarea unui carter uscat și a unui ansamblu de ambreiaje mult mai compact, cu un diametru exterior cu 20% mai mic decât cutia de viteze curentă, este mai scundă cu 15 mm şi contribuie pozitiv la scăderea centrului de greutate. În ciuda adăugării unei trepte suplimentare și având un impuls maxim de cuplu de până la 900 nm (+20%), greutatea totală a cutiei de viteze este de fapt cu 7 kg mai mică. Această cifră se ridică la -10 kg din cauza eliminării treptei Reverse – de aceasta vor răspunde motoarele electrice din faţă. Performanța noilor ambreiaje este cu 35% mai mare, putând procesa până la 1.200 Nm de cuplu dinamic în schimburi de viteze. Iar datorită unei noi generaţii de actuatori hidraulici, timpii de umplere totală cu fluide au coborât la 200 ms, comparativ cu cele 300 de pe un 488 Pista.
  • Caracteristici dinamice: 0-100 km/h în 2.5 secunde, 0-200 km/h în 6.7 secunde şi o viteză maximă de 340 km/h (pentru comparaţie: Bugatti Veyron – 0-100 km/h în 2.5 secunde și 0-200 km/h în 7.3 secunde, Bugatti Chiron: 0-100 km/h în 2.5 secunde, 0-200 de km/h în 6.5 secunde);
  • Dispune de o punte frontală complet electrică, cunoscută sub numele de RAC-e (electronic cornering set-up regulator): pe lângă faptul că motoarele de pe ea contribuie la propulsia exclusiv pe electricitate, ambele mai controlează independent cuplul livrat la cele două roți, extinzând conceptul sistemului cunoscut sub denumirea de Torque Vectoring;
  • Motoarele electrice îşi iau energia de la o baterie litiu-ion cu o capacitate de 7.9 kWh, care asigură şi o autonomie de 25 de km ce pot fi rulaţi doar cu electricitate. În acest regim, viteza maximă este limitată la 135 de km/h şi se folosesc doar motoarele electrice ale punţii frontale pentru mişcare. La fel acestea se implică în strategia sistemului Launch Control. Modurile de rulare se comută printr-un eManettino de pe volan şi acestea sunt: eDrive (rulare doar cu electricitate), Hybrid (sistemul decide singur dacă să oprească V8-ul sau nu), Performance (se folosește mereu benzinarul și prin el se încarcă inclusiv bateria) şi Qualify (foloseşte performanţa maximă a motoarelor electrice în detrimentul autonomiei).
  • Pentru performanțe maxime, în termeni de greutate totală, rigiditate și centru de greutate, șasiul și caroseria lui SF90 este complet nouă, nepreluată sau una modificată de pe vreun model mai vechi, fiind folosite mai multe materiale înalt tehnologizate, de exemplu fibra de carbon, aliajul din aluminiu din seria 7000 şi un aliaj care absoarbe sunetele şi vibraţiile, folosit pentru panourile dedesubtului maşinii. Ca urmare, șasiu noului SF90 Stradale se mândrește cu 20% mai mare rigiditate de îndoire și cu 40% mai mare rigiditate torsională decât platformele anterioare, fără o creştere a greutăţii totale a mașinii, în acest caz fiind de 1.570 de kg;
  • Noua arhitectură hibridă a necesitat o integrare extinsă și îndelungată a mai multor sisteme logice de control. Pe lângă cele pentru baterie, RAC-e, MGUK, invertor, motor, cutie de viteze, tracțiune, frânare, vectorizare de cuplu, inginerii italieni adaugă şi noul eSSC (electronic Side Slip Control), care include la rândul său trei strategii inovatoare de reglementare și distribuție dinamică a cuplului spre toate cele patru roți: Electric Traction Control (eTC), sistem de frânare brake-by-wire cu ABS/EBD şi control a recuperării energiei cinetice, dar şi sistemul Torque Vectoring;
  • Aerodinamica maşinii este excelentă din toate punctele de vedere: aici se remarcă mai ales inovaţionalul shut-off Gurney – un spoiler mobil cu un sistem activ brevetat, situat în partea din spate a mașinii, care reglează debitul de aer peste partea superioară a corpului, reducând forţa de rezistenţă la viteze mari şi crescând-o pe cea de apăsare în colțuri, atunci când se frânează sau se schimbă direcţia; contribuie şi jantele forjate de 20 de inci, generatoare de efect vortex, la fel ca şi panourile frontale ale caroseriei;
  • Motorul cu ardere internă, cutia de viteze, turbo compresoarele, bateria și motoarele electrice, invertoarele, sistemele de încărcare și frânele au nevoie de răcire. O atenție meticuloasă a fost acordată designului compartimentului motorului, care găzduiește atât benzinarul care poate genera temperaturi de până la 900 de grade Celsius, cât și componente electronice extrem de sensibile la temperatură. Lichidul de răcire pentru motorul cu ardere internă și pentru cutia de viteze (circuitul de temperatură înaltă) este răcit de două radiatoare masive situate în partea din faţă a maşinii. Fluxul de aer fierbinte care vine pe aceste radiatoare este emanat în zonele laterale ale şasiului, mai degrabă decât pe flancuri. Acest lucru înseamnă că fluxul de aer de-a lungul flancurilor este mai rece atunci când intră în prizele de aer din faţa roților spate, astfel stimulând eficienţa radiatoarelor intercooler. Motoarele electrice și invertoarele sunt răcite printr-un circuit separat, cu propriul radiator în partea din față a mașinii, cu o admisie centrală pe bara de protecție frontală;
  • În sfârșit, circuitul de răcire pentru frâne a fost complet reproiectat pentru a satisface cerințele performanței suplimentare a automobilului. În strânsă colaborare cu Brembo, Ferrari a dezvoltat un nou tip de etrier pentru mecanismele de frânare de la roţile faţă, care este utilizat pentru prima dată pe o mașină stradală. Etrierul are un apendice aerodinamic integrat care distribuie debitul de aer foarte încărcat, care vine prin nişte canale de admisie găsite sub faruri, într-un mod mai eficient pe plăcuțele de frână și pe disc. Frânele spate sunt răcite de fluxurile de aer provenite de la două prize care se găsesc sub maşină, dar imediat lângă roți. (dimensiuni: 398 x 223 x 38 mm pe faţă şi 360 x 233 x 32 mm pe spate);
  • Noul model reprezintă şi o schimbare stilistică epocală a designului mărcii, de la ultimul limbaj introdus acum 20 de ani prin 360 Modena, preluând unele muchii şi de la cele mai noi maşini din gamă. Un bun exemplu este cockpit-ul, care are o secțiune frontală mai mică și este plasat mai aproape de partea din față a mașinii pentru a reduce forţa de rezistenţă. Acest lucru a fost realizat, de asemenea, fără a afecta confortul de la bord. Filosofia “ochii pe drum, mâinile pe volan” ia un rol cu adevărat central pe acest model. Rezultatul este un HMI (Human-Machine Interface) și conceptul de aspect interior, care nu sunt nici pe departe asemănătoare cu ceea ce se găsea în maşinile de până acum;
  • O altă inovație majoră este volanul care are acum touchpad-uri și o serie de butoane cu interacţiune haptică, care îi permit conducătorului auto să controleze practic fiecare aspect al maşinii;
  • Panoul de bord este acum complet digital şi afişat pe un ecran HD curbat cu o diagonală de 16 inci – o premieră în industria auto – care poate fi complet configurat și controlat folosind comenzile de pe volanul multifuncţional;
  • Pe tunelul central, ergonomia îmbunătățită a fost combinată cu un element din trecut: comenzile automate ale cutiei de viteze sunt acum selectate printr-o caracteristică de tip grilă, care face referire la legendarul pattern al căilor pe care le aveau cutiile manuale în trecut;
  • Noul SF90 Stradale este şi primul Ferrari cu o tehnologie completă keyless, atât pentru pornirea motorului, cât şi pentru descuierea maşinii. Cheia mai este personalizată cu numele modelului şi poate fi depozitată într-un compartiment special din tunelul central;
  • Un centru foarte scăzut de gravitație, de asemenea, a permis designerilor să scadă înălţimea cabinei cu 20 de mm. Combinată cu un parbriz mai curbat, montanţi A mai subţiri și un ecartament frontal larg, acest lucru creează o mașină frumos proporțională. Farurile au o semnătură luminoasă sub forma literei C acum, în loc de un L şi în premieră pentru un Ferrari utilizează tehnologia LED Matrix cu comutare automată a fazelor; Stopurile la fel au evouat de la unele circulare;
  • Noi mai sunt panourile tactile din dreapta şi din stânga volanului, comutatoarele rotative pentru sistemul cruise control şi head-up display-ul cu proiecţie pe parbriz;

Pentru prima dată pe un Ferrari, clienții vor putea alege între mașina standard și o versiune cu o specificație mai orientată spre sportivitate. Versiunea Assetto Fiorano (maşina gri din galerie) include upgrade-uri semnificative, printre care: amortizoare absorbante de şocuri Multimatic (derivate din curse), mai multe părţi pentru reducerea greutăţii (cu 30 de kg) din fibră de carbon (panouri uşi, panouri de sub maşină) şi titan (arcuri, întreg eşapamentul), spoiler posterior din carbon prin intermediul căruia se generează 390 de kg de forţă de apăsare la 250 de km/h, alături de nişte anvelope speciale Michelin Pilot Sport Cup2, cu un compus mai moale şi cu mai puţine caneluri decât la cele oferite standard. O asemenea maşină se va mai deosebi prin culoarea caroseriei, dar şi câteva autocolante specifice.

Pentru un SF90 Stradale se oferă o garanţie de 7 ani la nivel internaţional, cu revizii tehnice efectuate o dată la 20.000 de km sau o dată în an dacă nu se înregistrează parcurs. Proprietarii mai beneficiază de diverse bonusuri şi acces la evenimente exclusive.

Amintim că noul SF90 Stradale este al doilea model din cinci programate spre lansare de către companie în acest an. Până astăzi, cel mai puternic Ferrari era LaFerrari, la fel un supercar hibrid, dar cu un V12 natural aspirat de 6.3 litri şi cu un singur motor electric suplimentar (total 963 CP).

Află mai multe detalii din acest document ataşat:

[embeddoc url=”https://media.autoblog.md/2019/05/Ferrari_SF90-Stradale_EN.pdf” download=”none”]

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise