(video/update) Nu este pentru toţi! Aston Martin anunţă preţul noului DBX şi data premierei
(update 06.11.2019) Premiera mondială a primului SUV Aston Martin este programată pentru ziua de 20 noiembrie 2019 şi va avea loc în capitala chineză în cadrul unui eveniment special, ceea ce indică clar piața pe care compania o consideră prioritară pentru model.
Am vorbit deja despre caracteristicile tehnice ale noului DBX, dar şi despre contribuția Daimler la proiectarea sa. Mai nou însă avem parte de o primă fotografie oficială a interiorului în toată splendoarea sa.
Primul SUV Aston Martin va avea un interior format din cinci locuri pentru pasageri şi din ceea ce vedem, spaţiul pentru cei din spate va fi unul destul de generos. Chiar în echipare de bază se vor oferi: tapiţerie cu piele naturală şi Alcantara, sistem de climatizare în trei zone, încălzire pentru toate scaunele și chiar un acoperiș panoramic. Conform tradiției mărcii, un levier al cutiei de viteze automată este înlocuit de un panou cu butoane.
Noul DBX va avea un motor AMG V8 biturbo de 4.0 litri care va produce aproximativ 550 CP și 700 Nm. Tot de la germani a fost preluată cutia automată cu nouă trepte şi o cutie de transfer cu ambreiaj pentru conectarea punţii faţă pentru a forma un sistem de tracţiune integrală. În schimb, platforma pe care va sta SUV-ul va fi de producţie proprie.
Preţurile de start anunţate sunt următoarele: 158.000 de lire sterline (184.442 euro) în Marea Britanie, 193.500 de euro în Germania, 22.995.000 de yeni (190.134 euro) în Japonia şi 189.900 de dolari (170.826 euro) în SUA. Pentru comparaţie, pentru acelaşi Bentley Bentayga V8 se cer minim 179.000 de euro, iar pentru Lamborghini Urus minim 204.000 euro. Livrările vor demara din vara anului 2020.
Între timp a fost publicat un alt teaser menit să ne arate caracterul aventuros al maşinii.
(update 19.10.2019) Primul SUV Aston Martin, noul DBX, a fost deconspirat
Colegii de la redacţia spaniolă Autopista au făcut publice în exclusivitate primele imagini spion cu noul Aston Martin DBX absolut fără nici un camuflaj. Cel mai probabil exemplarul este folosit local pentru o sesiune foto/video.
Până în prezent designul părţii posterioare i-a fost cel mai mare secret, iar acum observăm că aceasta va fi făcută în stilul modelului sport Vantage.
Există deja în spaţiul online şi imagini cu interiorul. Despre acesta nu putem spune nimic altceva decât că miroase foarte tare a Mercedes-Benz (dacă tot de la ei au preluat motorul).
Al germanilor este volanul, sistemul multimedia, panoul de control a sistemului de climatizare, comenzile de pe tunelul central, comenzile pentru reglarea scaunelor (instalate la fel pe tunelul central, pe părţile sale laterale), până şi butonul pentru pornirea motorului e tot cel cu impuls luminos de pe ultimele modele Mercedes-Benz (cel puţin pe prototipurile de teste), etc.
Dacă vor rămâne toate aceste lucruri şi pe modelul de serie urmează de văzut.
Între timp a apărut şi un alt teaser oficial care ne oferă indicii despre calitatea superioară a materialelor care vor fi utilizate pentru decor exterior şi interior, dar şi alte opţiuni de culoare ce vor fi puse la dispoziţie de companie pentru clienţii care vor dori mai multă personalizare.
(update 25.09.2019) Aston Martin anunţă oficial puterea motorului primului său SUV
Aston Martin anunţă că a intrat cu noul DBX, primul său SUV, într-o fază finală de teste care se desfăşoară intensiv în două centre cheie de inginerie ale mărcii – în preajma circuitului Silvestone din Marea Britanie şi a circuitului german Nurburgring.
În timpul tururilor efectuate pe Nurburgring, DBX a arătat viteze în viraje la egalitate cu cel mai concentrat vehicul sportiv al mărcii, noul Vantage, obținând în același timp rezultate mai mari la frânare decât Super GT-ul DBS Superleggera. Această combinație brutală de performanță pentru un SUV a contribuit la obţinerea în mod regulat a unor timpi de tur de sub 8 minute pe Nordschleife.
Noul DBX va fi dotat cu un V8 twin-turbo de 4.0 litri (marca Mercedes-AMG), reglat pentru a oferi plăcerea condusului unui GT modern. Deși este un agregat recunoscut pentru prezenţa sa pe modelele sportive Vantage și DB11 existente ale mărcii, motorul V8 de pe DBX depășește acreditările de performanță ale acestor maşini cu V8, furnizând 550 CP și 700 Nm de cuplu.
Cu acesta în dotare, testele de mare viteză au dovedit deja în mod repetat că viteza maximă a noului DBX poate depăşi 290 de km/h, deşi cifrele finale vor fi stabilite în ultimele etape ale procesului de testare.
După cum puteţi auzi în filmuleţul de mai sus, modelul va avea şi un timbru specific al sunetului produs de eşapament, unul care a fost setat de o echipă acustică dedicată a mărcii britanice.
(update 20.08.2019) Noul Aston Martin DBX. Debut mondial în decembrie 2019
Producătorul britanic de automobile Aston Martin a publicat un nou teaser despre primul său SUV. Imaginile analizate minuţios pot reda în mod clar formele maşinii.
Filmuleţul este făcut în stilul intro-urilor din filmele cu James Bond şi pune accent pe grila de radiator a maşinii, una binecunoscută de pe alte modele, cu câteva lame orizontale. O deosebire de conceptul arătat în 2015 la Salonul Auto de la Geneva vor fi cele patru portiere depline în loc de doar două.
(update 15.07.2019) Noul Aston Martin DBX va zdrobi toţi concurenţii? Iată ce spune inginerul şef
Inginerul șef Aston Martin, Matt Becker, a dezvăluit pentru Motoring câteva detalii interesante despre noul DBX, SUV a cărui prototipuri de teste finale şi-au făcut debutul public acum câteva zile la Festivalul de Viteză de la Goodwood. În special, a spus despre maşinile care au devenit un punct de orientare pentru acest model.
Proiectul DBX este cel mai mare din istoria Aston Martin, cu investiții în dezvoltarea modelului de peste un miliard de dolari, iar personalul care încă lucrează asupra sa este compus din peste 350 de ingineri și designeri de înaltă calificare. În același timp, de la bun început, britanicii au avut sarcina de a crea cele mai frumos şi în acelaşi timp cel mai dinamic SUV.
Potrivit lui Becker, creatorilor le-a reușit să facă “transplantul” caracterului coupeului DB11 în DBX (motor AMG?), astfel încât maşina de teren a devenit mai asemănătoare uneia sportive şi practice. Totuşi, din punct de vedere al performanţelor, reper le-a fost noul Porsche Cayenne Turbo (550 CP/770 Nm/4.1 secunde până la “sută”), dar DBX i le-a depăşit în toate privințele.
De asemenea, pentru a-l face perfect în termeni de manipulare, britanicii s-au uitat la vecinii din Bavaria şi la produsul lor BMW X6 M. Ambele au fost nu doar comparate pe Nurbrugring, ci şi accelerate până la 300 de km/h pe autobahn-urile germane.
Premiera noului Aston Martin DBX este programată pentru această toamnă.
(update 12.06.2019) A doua uzină Aston Martin Lagonda a început să producă maşini. Primele sunt exemplare DBX
A doua uzină Aston Martin Lagonda din Marea Britanie a început să producă autoturisme. Primele sunt modele de pre-producție ale primului SUV de lux al mărcii, noul DBX!
Pe o suprafaţă de aproximativ 35 de hectare, anterior fiind proprietate a Ministerului local al Apărării, locaţia din St Athan din Țara Galilor a fost anunțată ca fiind viitoarea a doua uzină a companiei producătoare de maşini încă de la începutul anului 2016 şi de atunci trei super hangare au fost transformate în nişte complexe de producere cu asamblare manuală a vehiculelor.
Făcând parte din investiția continuă Aston Martin în Marea Britanie, deschiderea St Athan a creat până acum 200 de locuri de muncă și este de așteptat să creeze până la alte 550. De asemenea, ca rezultat direct al acestei investiții, mai mult de 3.000 de locuri de muncă vor fi probabil create în cadrul lanțului de aprovizionare și al întreprinderilor locale.
Noul Aston Martin DBX va fi dezvăluit până la sfârșitul anului 2019. În capacitate maximă noua uzină va începe să lucreze din prima jumătate a lui 2020.
(update 19.03.2019) Aston Martin DBX poate derapa frumos pe zăpadă şi gheaţă. Cum este testat SUV-ul lângă Cercul Polar
Aston Martin continuă procesul de rafinare a șasiului primului său SUV și testează acum prototipuri DBX pe poligonul celor de la Pirelli în Suedia, în apropiere de Cercul Polar.
Centrul de cercetare și dezvoltare a Pirelli nu a fost ales din întâmplare. Acolo există poligoane cu tipuri diferite de suprafeţe, de la unele care imită drumuri acoperite de zăpadă până la porţiuni tehnice acoperite doar cu gheaţă. Testele realizate în condiţii extreme le va permite inginerilor să ajusteze suspensia și funcționarea sistemului de tracţiune integrală în condițiile în care aderența este minimă.
Între timp, în spaţiul online au apărut primele detalii de ordin tehnic despre noul DBX. Potrivit informaţiilor, modelul de serie va fi construit pe baza unei platforme noi, care va fi folosită şi pentru maşinile electrice lansate sub marca Lagonda.
Sub capotă va păstra o unitate de propulsie hibridă ca şi cea a conceptului, însă va avea şi motorizări tradiţionale precum un V8 biturbo marca Mercedes-AMG cu aproximativ 510 CP şi un imens V12 cu 725-750 de CP (agregatul de pe DBS Superleggera?)
(14.11.2018) Aston Martin anunţă startul testelor primului său SUV şi arată cum se comportă în off-road
Fără ca să-l scoată în faţa fotografilor spion şi fără ca să organizeze un eveniment grandios, britanicii de la Aston Martin anunţă startul unui sezon de teste cu primul său SUV din istorie. Încă o dată ni se confirmă că va fi numit DBX, precum conceptul său, care a fost prezentat la Salonul Auto de la Geneva în 2015.
Deși simularea este o parte esențială a fazei de dezvoltare timpurie a lui DBX, acest prim prototip condus în Țara Galilor reprezintă începutul testelor în lumea reală, aici unde SUV-ul va fi supus unui regim aspru de încercări. Ulterior, alte grupuri de maşini de teste vor ajunge în diverse zone de pe glob, unde vor îndura frigul din zona arctică, deşerturile arzătoare din Orientul Mijlociu, temperaturile şi presiunile din cele mai înalte treceri alpine şi cerinţele de mare viteză de pe autobahn-urile germane şi de pe circuitul Nurburgring Nordschleife.
Natura unică a lui DBX necesită un program dedicat de testare, unul care prezintă noi procese, proceduri și standarde care reflectă rolul său universal. Respectiv, Aston Martin va trebui să se extindă în zone anterior limitate pentru rădăcinile sportive ale mărcii. În mod natural, acest lucru include capabilități impresionante de multi-teren și de remorcare, după cum se potrivește unui SUV de ultimă oră.
“Să vedem un prototip de dezvoltare DBX în acțiune este un capitol important în istoria primului nostru SUV, căci este momentul în care acesta vine într-adevăr la viață. DBX este mult mai mult decât “doar” un SUV; acesta va fi primul model construit la noua noastră uzină din St Athan. Ca atare, este mai mult decât începutul unei noi epoci îndrăznețe în istoria companiei”, a declarat președintele și directorul executiv al grupului Aston Martin Lagonda, Andy Palmer.
Noul Aston Martin DBX este programat să fie prezentat în ultimul trimestru al anului 2019 și va fi construit la uzina St Athan. Aceeaşi locaţie de producţie de ultimă oră se va transforma ulterior într-o “Casă a electrificării” atunci când modelele electrice ale mărcii vor începe să fie asamblate acolo.
Vezi şi: (foto) Aston Martin îşi va construi primul SUV pe teritoriul unei foste baze militare
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise