(video) “A regretat” că şi-a luat G-Class şi l-a aruncat de la 300 de metri înălţime. Autorităţile investighează prostia unui rus
După cea pe care am considerat-o a fi din 2018, şi prostia anului 2019 vine la fel din Rusia, însă de această dată a atras atenţia autorităţilor, care cercetează cazul. Acum câteva ore a fost distrus în cel mai brutal mod un Mercedes-AMG G 63 de generaţie anterioară.
Maşina iconică a fost aruncată de la 300 de metri înălţime cu ajutorul unui elicopter pe teritoriul aeroportului “Peski” din Petrozavodsk, oraş de pe malul lacului Onega, la nord de Sankt Petersburg, la aproximativ 300 de km de frontiera cu Finlanda.
Potrivit informaţiilor din presa rusă, în după-amiaza zilei de 19 decembrie, doi locuitori ai Moscovei au ajuns la Peski și au încheiat cu directorul general al aeroportului un contract de închiriere a unui elicopter. Pentru 250.000 de ruble (circa 3.600 de euro) şi în jur de 30 de minute de zbor, echipajul elicopterului a fost de acord să ridice SUV-ul în aer şi să-l arunce de la o altitudine de 300 de metri.
Protagonistul acestei povești este tânăr vlogger rus care se află în căutare stringentă de auditoriu. Într-un clip cu o serie de cuvinte necenzurate de pe canalul său de YouTube (motiv pentru care nu l-am ataşat), acesta a spus că a decis să scape de mașină, întrucât a fost dezamăgit de ea, şi cum unii doresc să-şi arunce telefoanele de pereţi, acelaşi lucru l-a dorit să-l facă cu automobilul pe care şi l-a cumpărat în martie 2018 pentru suma de 16.8 milioane de ruble (circa 242.000 de euro).
Motivul invocat: în timpul exploatării au fost sesizate mai multe defecţiuni şi practic era trimisă o dată pe lună în service, iar vânzătorul nu a acceptat să le elimine pe toate pe garanție.
Pe de altă parte, atât în descrierea filmuleţului (se face o referire), cât şi în spaţiul online, se vehiculează că distrugerea maşinii era parte a unui pariu. Cel care l-a pierdut a trebuit să-şi pună în joc al său Gelandewagen cu condiţia să-l arunce de la înălţime. În zona Moscovei nimeni nu a căzut de acord ca să contribuie la realizarea intenţiei, însă iată că pentru o sumă bună de bani s-au găsit alţi oameni care au oferit serviciile necesare.
Vezi şi:
https://autoblog.md/trucul-sau-prostia-anului-2018-un-rus-a-urcat-intr-o-masina-in-flacari-si-a-sarit-cu-ea-intr-un-iaz-inghetat/
(video) Noul Porsche 911 a fost adus pentru prima prezentare în Europa cu un elicopter, la propriu
(video) Noul SEAT Arona a fost prezentat la 300 de metri înălţime
Cmentariile sunt închise