(video) Compilaţii de încălcări şi situaţii periculoase filmate prin ţară şi prin capitală în 2019
Unii conducători auto din Republica Moldova au încălcat, încalcă şi vor continua să încalce prevederile Regulamentului Circulaţiei Rutiere şi se pare că nimic nu îi poate opri; poate doar un sicriu, însă nimănui nu îi dorim să ajungă acolo din cauza propriilor greşeli făcute intenţionat în trafic.
Un internaut a realizat câteva compilaţii de nereguli şi situaţii periculoase care au fost surprinse pe parcursul lui 2019 atât de camera sa de bord, cât şi de cele ale altor participanţi la trafic, care i-au furnizat materiale. Imaginile ne arată cum conducători încalcă chiar şi cele mai elementare reguli şi, deşi o fac cu bună ştiinţă, demonstrează astfel că sunt indiferenţi faţă de lege şi că pot provoca situaţii care pot duce la întâmplarea unui accident rutier.
Dacă echipajele INP care patrulează străzile nu sunt în stare să monitorizeze situaţia şi să-i tragă la răspundere pe cei care încalcă, de ce să nu preia exemplul colegilor din Germania, de exemplu? Poliţiştii locali utilizează în serviciu şi automobile civile, cu numere de înmatriculare obişnuite şi fără însemne specifice.
În acest caz, dotate şi cu o cameră de bord, lansarea unor astfel de vehicule în traficul din Chişinău pentru patrulare ar surprinde zeci de încălcări şi zilnic s-ar putea trage la răspundere expres sute de şoferi…
https://www.youtube.com/watch?v=d6nf6mS_FHU
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video pe pagina noastră de Facebook, pe blog la secţiunea Contact sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire!
Vezi şi:
https://autoblog.md/atentie-inp-anunta-o-operatiune-de-prevenire-a-accidentelor-rutiere-produse-din-cauza-vitezei/
https://autoblog.md/video-aparitie-total-neasteptata-intr-o-intersectie-din-chisinau-show-ul-pe-care-l-au-vazut-cativa-soferi-opriti-la-semafor/
https://autoblog.md/video-si-ce-daca-sunt-camere-cum-si-a-permis-un-sofer-sa-incalce-regulile-pe-soseaua-balcani/
Cmentariile sunt închise