(video) Cum o şoferiţă a intrat cu viteză într-un bolovan instalat într-un sens giratoriu. Automobilul a ajuns în aer

Un BMW M4 Coupe şi-a găsit sfârşitul în mâinile unei femei după ce aceasta l-a accelerat atât de mult încât nici nu a observat cum intră direct într-un sens giratoriu. Atât de beată fusese.

Maşina a intrat în rond şi a făcut una cu pământul un copac, în timp ce un bolovan de piatră a fost aruncat la câţiva metri distanţă.

https://youtu.be/sP_cbwZeXQs

Accidentul a avut loc în Long Beach, California, în jurul orei 2 noaptea (data o puteţi vedea în imagini). Șoferița în vârstă de 27 de ani, Marisela Ovalle, nu a fost rănită în incident, dar a fost arestată pentru că, după primele cercetări, autoritățile au stabilit că aceasta ar fi consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise înainte de a se urca la volan.

Câteva camere de supraveghere de pe o casă aflată în preajmă au surprins momentul accidentului din diverse unghiuri. Femeia aflată la volan nu a mai avut timp să vireze și a lovit în plin un gard aflat pe spațiul verde. Mașina sa pur şi simplu a decolat și a aterizat după intersecție, oprindu-se într-o Mazda. La rândul său, bolovanul de piatră s-a rostogolit până a intrat agresiv în spatele unui Chevrolet Camaro şi acesta a lovit respectiv în spate un alt SUV.

Un bărbat care locuiește în zonă și care s-a ales cu două mașini avariate în urma acestui incident susține că BMW-ul avea o viteză de peste 160 km/h în momentul în care a pătruns în intersecție.

Poliția și pompierii au sosit în scurt timp după incident. Femeia vitezomană a fost arestată (dar s-a stabilit o cauțiune de 30.000 de dolari pentru eliberarea acesteia), în timp ce automobilul sport pe care îl conducea, care pare să fie daună totală, a fost luat de acolo cu o platformă.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-cascadorie-infricosatoare-un-sofer-adormit-la-volan-si-sarit-viteza-peste-un-sens-giratoriu/

(video) 30 de metri în zbor cu o Tesla Model S. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere

https://autoblog.md/video-accident-ca-in-filme-a-adormit-si-a-luat-zborul-a-lovit-arca-unui-tunel-si-a-aterizat-rasturnat/

(video) Accidentul zilei: A ajuns cu maşina într-un cabinet stomatologic de la etajul doi al unei clădiri

Cmentariile sunt închise