(foto) Noul Hyundai i30 facelift vine de asemenea la Salonul Auto de la Geneva
Hyundai Motor a dezvăluit primele imagini cu noul Hyundai i30 facelift înaintea premierei sale publice la Salonul Auto de la Geneva din martie.
Automobilul dispune de o serie de îmbunătățiri ale designului, inclusiv bare de protecție reproiectate și faruri noi LED, făcându-i aspectul mai puternic, mai clar și mai atrăgător, fapt care ar duce la menţinerea vânzărilor la un nivel stabil.
În imaginile teaser care prezintă modelul în echipare N Line, se pot observa unele dintre cele mai semnificative caracteristici de design noi. Sunt prezentate bara de protecție frontală reproiectată și noua grilă de radiator cu un model de plasă actualizat, care expune aspectul mai larg și poziția mai puternică a noului i30 facelift.
Aceste elemente sunt completate de noile faruri LED și cu lumini de zi integrate în formă de V, pentru a crea o primă impresie mai de impact a mașinii.
Alte elemente de design pentru noul i30 vor fi dezvăluite când vor fi lansate mai multe imagini în săptămânile următoare. Acestea includ noua bară de protecție spate, stopurile și roți cu jante din aliaj în mărimi de 16, 17 şi 18 inci.
Ni se mai comunică faptul că designul interior a fost, de asemenea, îmbunătățit, cu un nou panou de bord digital și un ecran mai mare de 10.25 inci pentru sistemul multimedia, printre alte upgrade-uri.
Cu noul i30 facelift, Hyundai va lansa o versiune N Line şi pentru populara variantă de caroserie i30 Wagon, ceea ce înseamnă că echiparea cu accente sportive va fi disponibilă pe toate tipurile de caroserie a acestui model pentru prima dată.
Noul i30 facelift va fi dezvăluit la Salonul Auto de la Geneva din martie 2020 alături de noua generaţie i20.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Cmentariile sunt închise