(video) Tribut Moldovei #4 – Cu Jaguar E-Pace la Parcul Ţaul şi Vila Mîndîc
Autor: Constantin Mihalachi, Video: Denis Chicu, Editor de imagine: Daniliuc Victor
Al patrulea reportaj din cele dedicate Republicii Moldova l-am realizat din două locaţii care se află în două raioane diferite ale ţării: Drochia şi Donduşeni. Mai exact am explorat nişte urme ale trecutului sub forma unor moşii, una imensă care i-a aparţinut unui bancher, cunoscută sub denumirea de parcul Ţaul şi alta cumpărată cu zeci de ani în urmă de un boier din Polonia de la un localnic cu numele de familie Mîndîc.
Ambele locuri sunt frumoase, unice şi pline de mistere! Dar mai multe ne spune prietenului nostru de la Azbuca-Travel.MD, ghidul profesionist Feodor Evstigneev!
Mai sunt multe alte lucruri de povestit, însă de ce să scrim când se poate vedea totul! Vă invit să vedeți reportajul video pe care l-am atașat mai jos! Îl republicăm pentru ca oricine să poată vedea locurile frumoase din Moldova noastră, unele care în această perioadă de timp nu pot fi explorate fizic deocamdată din cauza restricţiilor şi consecinţelor pandemiei de COVID-19, însă iată că noi vi le aducem mai aproape.
Vă invit să vedeți reportajul video pe care l-am atașat mai jos! Dar înainte de asta ținem să mulțumim partenerilor noștri – Jaguar Cars Moldova pentru mașina și suportul oferit, LUKOIL Moldova pentru combustibilul de calitate, magazinul XSTYLE pentru echipamentul potrivit de a face față atât căldurilor cât și terenului accidentat și bineînțeles pentru istoriile frumoase povestite la cameră.
P.S. Ne-am bucura mult să aflăm și părerile voastre despre aceste reportaje (le puteţi lăsa în comentariile postării de pe Facebook). Vizionare plăcută!
Vezi şi:
(video) Premieră: Noua ediţie specială Jaguar E-PACE Chequered Flag
GALERIE FOTO
⇓⇓⇓
(foto/video) Tribut Moldovei #4 – Parcurile Ţaul şi Mîndîc, explorate cu mica “felină” a Jaguar
Cmentariile sunt închise