(foto) Noul Lexus RX intră pe piaţă împreună cu un aprobat kit de caroserie F Sport Parts
Divizia de personalizare și dezvoltare Toyota Customizing & Development a concernului auto nipon a lansat o “trusă” de caroserie F Sport Parts pentru noul Lexus RX, a cărui vânzări au demarat în Japonia din 18 noiembrie. Mai pe înțelese, este vorba despre mini tuning din fabrică, însă acesta nu afectează trenul de propulsie.
F Sport Parts include cinci elemente principale – spoiler frontal, aripă posterioară, extensii pe pragurile laterale, difuzor posterior şi capace peste oglinzile retrovizoare. Este disponibilă separat o pereche de noi terminaţii de eşapament.
Se menționează că noile părţi de bodykit sunt funcţionale din punct de vedere aerodinamic: dezvoltarea şi calculele s-au făcut pe calculator, iar testele au avut loc într-un tunel eolian.
Noile praguri laterale ajută la dispersarea eficientă a curenților de aer din partea inferioară a corpului, sporind manevrabilitatea și stabilitatea la viteze mari. Aripa posterioară suprimă ascensiunea și în acelaşi timp sporeşte forţa de apăsare, dar şi stabilitatea spatelui.
De asemenea, în catalogul TCD sunt prezente amortizoare orizontale + o bretea care absorb din ruliul caroseriei în viraje și fac noul RX mai confortabil la condus. Se mai oferă jante forjate alternative de 20 sau 21 inchi.
Toate pozițiile enunțate mai sus se vând separat. Un kit exterior propune şi atelierul Modellista, parte a TCD.
Noul Lexus RX, în Japonia, este oferit în versiunile RX350, RX450h+ şi RX500h. Preţul minimal este de 6.640.000 de yeni sau 45.800 de euro după cursul actual de schimb.
Cmentariile sunt închise