(video) Probă pentru poliție. Un şofer a încălcat din nou regulile după ce a fost tras pe dreapta pe str. Ion Creangă
Şi din nou subiectul benzii dedicate pentru transportul public. O bună parte dintre participanții la trafic deja s-au obişnuit cu noua regulă, deşi aceasta nu duce la fluidizarea circulaţiei, dar acesta este alt subiect de discuţie. Sunt şi din cei care intră pe aceasta dintr-o nevoie stringentă de a înainta, fiind conștienți că încalcă.
Însă mai există o categorie de şoferi obraznici şi plini de indiferență, a căror purtare nu se schimbă chiar dacă… au fost traşi pe dreapta puţin mai devreme, de exemplu. Din aceasta face parte şi „colegul” în cauză.
Într-o ţară unde prevalează dreptatea şi ordinea, pentru aceeaşi încălcare comisă în mod repetat nu în cursul unui an calendaristic, ci în aceeași oră, corect ar fi să i se retragă permisul pentru o perioadă de timp, căci o amendă achitată în trei zile nu are niciun efect…
Amintim:
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise