Benzina 95 se scumpește, motorina se ieftinește! Preţul ultimei a revenit la cel de dinaintea războiului
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) continuă monitorizarea pieței produselor petroliere și informarea consumatorilor despre perspectivele pentru perioada următoare a prețurilor stabilite la carburanți.
Astfel, urmare a ultimelor evoluții pe piața internațională, și în special a scăderii cotațiilor Platts la motorină, prețul acesteia calculat de ANRE pentru ziua de mâine scade sub 21 lei/litru. Același nivel al prețului pentru motorină a fost înregistrat ultima dată la data de 22 februarie 2022 sau exact în ajunul declanșării războiului din Ucraina.
Prin urmare, se poate constata că după o perioadă de 13 luni, grație efortului consolidat al țărilor occidentale, prețurile la carburanți s-au stabilizat, neutralizând parțial efectele războiului.
Totodată, în raport cu prețul la benzină, tendința din ultima perioadă a cotațiilor internaționale atestă o ușoară creștere, care se reflectă în prețul afișat la pompă, acesta menținându-se la un nivel mediu pentru perioada respectivă.
În aceste condiții, pentru 29.03.2023, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:
- 24.56 lei/litru – pentru benzina COR 95 (+4 bani);
- 20.96 lei/litru – pentru motorina standard (-11 bani).
Amintim că Platforma eCarburanţi permite identificarea staţiilor care comercializează cea mai ieftină benzină, motorină şi GPL din ţară, deci se pot găsi carburanţi la preţuri mai reduse decât cele plafon! Acum platforma există şi sub formă de aplicaţie mobilă!
Jucătorii de pe piaţa produselor petroliere din Republica Moldova, care au reţele de staţii de alimentare, nu au voie să afişeze la panou preţuri mai mari decât cele plafon stabilite de ANRE pentru principalele tipuri. Însă după posibilitate şi dorinţă ei pot vinde carburanții fie la acelaşi preţ, cel maximal calculat de ANRE, fie la unele mai mici.
Iată cum se formează preţurile la nivel internaţional:
Influența cotațiilor Brent și Platts asupra prețurilor la carburanți în Republica Moldova
Cmentariile sunt închise