De ce garajul multietajat al Parlamentului nu poate deveni o parcare publică

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Fostul viceprimar al capitalei Victor Chironda a reacționat la declarațiile surprinzătoare ale primarului Ion Ceban, făcute în ajun de Revelion. Acesta din urmă a solicitat ca să fie depuse toate demersurile necesare pentru a face parcările Parlamentului şi Guvernului publice.

În opinia lui Chironda acest lucru nu s-ar putea întâmpla, cel puţin cu una, cu două, îndeosebi în privinţa unei construcţii.

Fostul viceprimar spune că ideea nu este una nouă, ci de când a fost ales în funcţia pierdută. În acea perioadă, a guvernării precedente, s-a întocmit şi transmis o scrisoare oficială către Parlament. După câteva şedinţe de lucru şi după analiza situaţiei s-a putut constata următoarele:

1. Din punt de vedere constructiv, clădirea din str. A. Corobceanu reprezintă nu o parcare, ci un garaj multietajat. Adică fiecare etaj are până la 10 locuri de parcare, iar restul spațiului e compartimentat pentru încăperi cu funcții administrative, tehnice și de deservire a automobilelor (spălătorie, oficii, încăperi tehnice).

2. Deși e o clădire mare, cea mai mare parte a clădirii este ocupată de rampa de acces în formă de spirală cu sens unic. Nu este posibilă circulația automobilelor pe rampă în sensuri diferite în același timp!

3. Deși la moment Parlamentul nu are nevoie de tot spațiul garajului, etajele ocupate de automobilele Parlamentului sunt 1, 2 și 3. Asta înseamnă că accesul mașinilor private la etajele superioare trebuie realizat prin spațiul garajului Parlamentului, fapt care presupune riscuri de securitate. SPPS și SIS nu pot admite categoric ca persoane terțe să aibă acces în zona deservirii automobilelor de serviciu a conducerii Parlamentului.

4. Conform unei evaluări prealabile, pentru transformarea garajului Parlamentului în parcare este necesară reproiectarea și reconstrucția totală a clădirii. Iar asta presupune un buget de peste 10 milioane lei, care trebuie să fie alocat instituției Parlamentului, pentru că această clădire este proprietate de stat, iar instituția Parlamentului este administratorul clădirii.

Toate aceste aspecte au fost scrise și printr-o scrisoare de răspuns, iar Primăria a fost informată despre imposibilitatea realizării acestei idei.

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/