(foto) Apreciați designul noului Mercedes-Benz E-Class înainte de premieră
În această seară, Mercedes-Benz are planificată premiera mondială a noii generaţii E-Class (W214). Până se va întâmpla şi până vom aranja într-un articol toate informațiile pe care trebuie să le cunoaşteţi, vă invităm să faceţi cunoştinţă cu al său design exterior, deconspirat în primele fotografii oficiale care au apărut (tradiţional deja) în spaţiul online mai devreme decât trebuie. Designul său interior a fost dezvăluit de producător acum două luni.
În linii generale vorbind, mai ales din profil, stilul este destul de similar cu cel al Clasei S mai mari și al Clasei C mai mici, așa că nu există nicio surpriză la acest capitol. Totuşi, există câteva trăsături distinctive, care să-l deosebească în gamă şi printre modele.
Un exemplu ar fi realizarea diferită a blocurilor optice LED, atât ca formă, cât şi ca umplutură, punându-se un accent mai mare pe tematica stelei cu trei colţuri. Iar însăși farurile ţin să facă o referinţă la generațiile ochioase W210/W211, prin ale lor lumini de zi cu “gene” şi “sprâncene”.
Cmentariile sunt închise