(video) Momentul producerii unui accident pe strada Ismail ar trebui să ne învețe cel puțin o lecție importantă
Un accident rutier s-a întâmplat ieri dimineață pe strada Ismail şi a fost surprins de o cameră de bord, iar imaginile au apărut în spaţiul online abia astăzi la ora amiezii. A fost înregistrat de către poliţie la ora 7:20 şi nu s-a soldat cu persoane traumatizate. Oricum, în alte circumstanțe, urmările puteau fi mai grave în cazul în care cineva s-ar fi deplasat în acel moment pe contrasens, de exemplu.
Ce lecţii importante ar trebui să ne înveţe şi acest caz? În primul rând ar trebui să ne aducă aminte că automobilele pe care le conducem sunt dotate cu oglinzi retrovizoare ce sunt necesare de folosit, nu de ignorat. În al doilea rând ar trebuie să ne convingă de faptul că orice manevră în trafic trebuie făcută cu asigurare completă, semnalizare şi nu într-un ultim moment pentru a-i pune într-o situaţie stresantă pe alţii, fără a mai exista vreun timp de reacţie.
Şi ar mai fi ceva: încadrarea pe o bandă ar trebui să aibă loc din timp şi să nu fie utilizată una greşită pentru depăşirea altor maşini. Din imagini nu pare că şoferul Mercedes-ului ar fi dorit să vireze la stânga pe strada Avram Iancu (căci de altfel s-ar fi poziţionat pe banda corectă), ci ar fi intenționat să depășească autovehiculele premergătoare pentru a înainta primul când i-ar fi permis semaforul, ori neregulamentar. Astfel de trucuri nu sunt o practică nouă în traficul din Chişinău.
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise