(video) Un străin a venit în Moldova, şi-a înmatriculat cel mai nou BMW M4 şi l-a stricat pe strada Albişoara
Încă un accident cu implicarea unui automobil sport de model BMW M4, exemplar în care s-au investit suplimentar bani pentru modificări cel puţin de ordin estetic. S-ar fi întâmplat în weekend pe strada Albişoara, iar imagini de la faţa locului au fost publicate în spaţiul online. Conform martorilor, maşina a fost deteriorată în urma unui derapaj eşuat.
Am căutat să aflăm dacă accidentul a fost înregistrat la poliţie, căci din clipul video se poate constata că a fost solicitat un echipaj la faţa locului. Însă conform ofiţerului de presă al Poliţiei Capitalei, Natalia Stati, poliţia doar s-a autosesizat cu privire la imaginile în cauză. Iar în urma măsurilor luate s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani (cel mai probabil un student străin) care conducea BMW-ul, i-ar pierdut controlul volanului şi a lovit destul de puternic bordura. Nimeni nu a avut de suferit. Pe caz a fost inițiată o anchetă.
În contextul acestui caz, Poliţia Capitalei solicită tuturor cetăţenilor care sunt martori ai unei contravenții sau infracțiuni, înainte de a face filmări sau fotografii, să efectueze un apel la 112 pentru ca organele competente să intervină imediat!
Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!
Vezi şi:


Cmentariile sunt închise