Tesla va construi o nouă uzină în Shanghai și vrea să accelereze extinderea celei din Germania
Producătorul american de vehicule electrice Tesla a achiziționat un teren de 19.7 hectare în Shanghai, pentru a produce sisteme Megapack de stocare a energiei, care vor fi vândute pe plan mondial.
Guvernul de la Beijing a anunţat că Tesla a plătit 222.42 milioane de yuani (echivalentul a 31.13 milioane de dolari) pentru terenul aflat în apropierea actualei uzine Tesla unde sunt produse vehiculele Model 3 şi Model Y.
China este a doua mare piaţă a Tesla după Statele Unite, uzina din Shanghai fiind cea mai mare unitate de producţie a companiei americane. Capacitatea sa anuală este de 1.1 milioane de vehicule electrice, iar Tesla vrea să extindă unitatea.
Construcția noii fabrici ar urma să înceapă în primul trimestru din 2024, producţia urmând să demareze în trimestrul IV din 2024. Iniţial uzina va produce 10.000 de sisteme Megapack de stocare a energiei pe an, adică echivalentul unor capacităţi de stocare de aproximativ 40 GWh.
Tesla Megapack este un ansamblu de baterii litiu-ion, instalate într-un container de 38.1 tone greutate, care măsoară 8.8×2.8×1.65 metri. Soluția, infinit scalabilă, stochează energie şi ajută la stabilizarea reţelei şi la prevenirea întreruperilor în alimentare. Un singur Megapack poate stoca peste 3.9 MWh de energie, suficientă pentru a alimenta o medie de 3.600 de case timp de o oră.
În paralel, Tesla vrea să accelereze planificata extindere a fabricii sale din Germania, inaugurată acum aproape doi ani. Tesla vrea să dubleze capacitatea de producţie a fabricii din landul Brandenburg de la nivelul planificat anterior, de 500.000 de maşini pe an, la un milion de vehicule pe an. Conform companiei, în prezent sunt fabricate anual peste 250.000 de unităţi.
„Sperăm să obţinem în primul trimestru din 2024 autorizaţia pentru prima etapă a proiectului, care va fi o piatră de hotar pentru noi. Va include o evaluare a impactului extinderii asupra mediului”, a afirmat André Thierig, directorul uzinei Tesla din Grünheide, lângă Berlin.
Oficialii Agenţiei de Mediu din landul Brandenburg au declarat, la solicitarea DPA, că nu există o estimare a calendarului pentru acordarea autorizaţiei. În prezent se fac evaluări şi se analizează documentele de la toate părţile implicate.
Planurile Tesla prevăd iniţial o optimizare a actualei uzine, apoi construirea de noi clădiri pentru producţia de baterii şi vehicule electrice. Activiştii de mediu critică extinderea, deoarece fabrica sa află într-o zonă de protecţie pentru captarea apei.
În context, Tesla a criticat decizia Guvernului german de a stopa subvenţiile pentru achiziţionarea EV: „În opinia noastră, accesibilitatea este criteriul decisiv pentru maşinile electrice. Dacă accesibilitatea este compromisă, nu va contribui la decizia de a cumpăra EV”, se arată într-un comunicat al companiei.
Cmentariile sunt închise