”Concediu” de cel puțin o lună pentru un șofer care a condus neregulamentar prin Briceni
Un șofer grăbit, care astăzi dimineața conducea cu 124 km/h pe strada Prieteniei din Briceni, a fost inevitabil oprit de polițiști. Bărbatul de 37 de ani se afla într-un Mercedes-Benz Viano, detectat de un TruCAM.
Conform noilor prevederi care au intrat în vigoare în vara anului 2023, pentru această încălcare se aplică amendă de la 2.250 la 2.500 de lei. De asemenea se suspendă exercitarea dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 30-45 de zile.
Precizăm că de la începutul anului, în țară s-au produs 61 de accidente rutiere grave din cauza vitezei, în urma cărora 15 persoane au decedat, iar 75 au fost traumatizate!
Poliția solicită repetat șoferilor respectarea regulilor de circulație și a colegilor din trafic!
Amintim că, potrivit noilor legi, un vitezoman poate deveni pieton pentru o perioadă de până la 180 de zile. Mai mult, o astfel de penalizare se aplică instant de către poliție, dar nu prin decizia unei instanțe judecătorești!
Vezi încă un caz recent de manifestare a vitezei excesive, chiar pe o stradă din capitală unde limita este de 50 km/h:
Cmentariile sunt închise