(video) Șoferița care a lovit mortal o copilă în 2022 în Fălești a ieșit din închisoare
Olga Botnarciuc din orașul Fălești trece în continuare printr-o durere greu de imaginat. Șoferița, care în decembrie 2022 i-a lovit mortal fiica sa în vârstă de 10 ani pe o trecere de pietoni, recent a fost eliberată din închisoare.
A stat după gratii doar aproximativ un an
Deși a fost condamnată la patru ani și șase luni de închisoare cu executare, avocatul acesteia a reușit cumva să convingă magistrații de la Curtea de Apel Bălți, la mijlocul lunii ianuarie curent, să-i schimbă pedeapsa – trei ani de închisoare cu suspendare!
Olga Botnarciuc nu s-a putut prezenta fizic la acea ședință și nici avocatul său. Vestea a venit ca un alt fulger asupra familiei sale.
Vezi mai multe declarații de la minutul 29:50
Atașăm și textul deciziei din 16.01.2024. Din acesta reiese că interesele șoferiței au fost reprezentate de doi avocați.
Decizia este susceptibilă de a fi pusă în executare din momentul adoptării, dar poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie în termen de două luni de la data comunicării deciziei integrale.
[embeddoc url=”https://instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/257DADE4-4DF3-4E33-8099-4AE2E81A9540″]
Cmentariile sunt închise