(foto) Jaguar F-PACE este eliminat din gamă prin două ediții limitate de adio

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Jaguar a publicat primul comunicat de presă din 16 octombrie 2023 și acesta anunță eliminarea din gamă a încă unui model popular. Jaguar F-PACE primește două ediții limitate finale înainte de a fi pensionat.

Prima ediție limitată de adio se numește 90th Anniversary Edition și marchează 90 de ani (1935-2025) de dezvoltare și producție de vehicule cu motor cu combustie internă de către Jaguar.

Include un bodykit R-Dynamic, geamuri fumurii, acoperiș panoramic, camere video surround și jante cu finisaj diamantat.

Interiorul este pus în evidență de cusături contrastante, un plafon negru și multiple inserții din aluminiu. Iar pe hayon se găsește singura emblemă care menționează ediția aniversară.

Mașina poate fi comandată în orice echipare și cu orice motorizare. Pe diferite piețe există un turbodiesel de 2.0 litri (163/204 CP), un benzinar turbo de 2.0 litri (250 CP), un benzinar turbo de 3.0 litri și cu șase cilindri (400 CP) și un PHEV (404 CP).

Și Jaguar F-PACE SVR primește o ediție de adio – 575 Edition. Dezvoltatorii numesc acest SUV „un triumf al motorului cu combustie internă”!

Propulsorul produce cu 25 CP mai mulți (575 CP/700 Nm), însă asta nu a afectat timpul pentru 0-100 km/h. Sistemul de evacuare a gazelor de eșapament a fost reconfigurat pentru un sunet mai agresiv.

A mai primit un pachet decorativ negru la exterior și jante forjate de 22 inchi. Interiorul prezintă o combinație de piele Suedecloth și piele Windsor semi-anilină pe scaune.

Jaguar F-PACE 90th Anniversary Edition costă minimum 46.800 de lire sterline în Marea Britanie și 70.450 de euro în Germania. F-PACE SVR 575 Edition costă cel puțin 87.200 de lire sterline în Marea Britanie sau 117.600 de euro în Germania.

Dealerul Jaguar în Republica Moldova ne-a comunicat că de o vreme modelul F-PACE nu mai poate fi comandat. Respectiv, mașini din cadrul edițiilor de adio nu vor putea ajunge pe cale oficială în țara noastră.

Realizat din 2016 și până în prezent într-o singură generație, Jaguar F-PACE este unul dintre cele mai populare produse ale companiei. La clienți au ajuns peste 330.000 de mașini.

Vezi și: Modelele Jaguar XE, XF și F-TYPE nu mai pot fi comandate

Cmentariile sunt închise