(video) Raionul Șoldănești: Un șofer a fost rănit într-un accident și a decedat într-altul

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Astăzi dimineață, în jurul orei 8:00, polițiștii din raionul Șoldănești au fost sesizați despre producerea unui accident grav în apropierea satului Cotiujenii Mari. Acesta s-a soldat cu câteva persoane rănite, după care a urmat o ”ironie a sorții”.

VIDEO: t.me/accidenteMoldova

Conducătorul unui Mercedes-Benz Sprinter în vârstă de 35 de ani, care ar fi transportat păsări domestice conform unor informații din surse, nu s-a isprăvit cu conducerea și s-a ciocnit cu un Ford Fusion. Acesta din urmă avea la volan un bărbat de 64 de ani din satul Recești, dar și o pasageră de 65 de ani.

Imagini de la fața locului arată că ambele mașini s-au răsturnat în decor. Iar de la IP Șoldănești aflăm că ambii șoferi, cât și pasagera, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Toți au fost duși cu un echipaj SAMU spre Spitalul Raional din Șoldănești.

Însă mare ghinion în drum spre spital. Echipajul SAMU a fost lovit pe o stradă din oraș de un BMW. Tânărul șofer de 24 de ani nu ar fi acordat prioritate ambulanței.

Ca urmare al acestui accident, felcerul a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar pacientul de 64 de ani a decedat!

Astăzi dimineață, în jurul orei 8:00, polițiștii din raionul Șoldănești au fost sesizați despre producerea unui accident grav în apropierea satului Cotiujenii Mari.

Toți conducătorii mijloacelor de transport au fost supuși testării alcoolscopice, rezultatele fiind negative.
Pe cazuri sunt pornite procese penale separate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Vezi și: (video) Momentul accidentului cu ambulanță din centrul Chișinăului, produs azi înainte de ora amiezii

Cmentariile sunt închise