(video) Monterey Car Week 2024: Premieră mondială – Kalmar 9X9 e o reinterpretare a lui Porsche 959

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Jan Kalmar este un danez care și-a început cariera în karting, apoi a participat în curse pe circuit, a fost coproprietar al unei echipe de curse și a fost, de asemenea, instructor la o școală Porsche. Dar în 2017 și-a fondat propria afacere, Kalmar Automotive, care construiește restomod-uri pe bază de modele Porsche 911 din generațiile 964 și 993. Printre proiecte există chiar și un restomod electric.

Însă mai nou, la Monterey Car Week de la Pebble Beach, eveniment vizitat și de bogați, s-a prezentat lumii noul Kalmar 9X9!

Caracteristici cheie:

  • Dezvoltatorii numesc această mașină un retro hypercar și cunoscătorii pot spune din prima care a fost sursa de inspirație. Vorbim despre modelul Porsche 959 Coupe din 1986, care a adus pe piață o mulțime de soluții progresive și inovatoare. Doar 345 de exemplare au fost făcute.

Baza mașinii

  • În cazul noului Kalmar 9X9 a fost nevoie de trei ani pentru dezvoltare. Mașina nu este creată de la zero, dar niciun 959 original nu a fost sacrificat. Donatorul platformei este un Porsche 911 Coupe (993), ceea ce va simplifica legalizarea mașinii în Europa și SUA. Însă de la acel 993 a rămas doar un panou de podea portantă și câteva elemente ale structurii de ranforsare. Tot restul fie au fost luat de la cel mai nou 911 în caroserie 992, fie create in-house!
  • De exemplu, caroseria este realizată dintr-un cadru spațial cu atașamente din fibră de carbon. Întreaga structură constă din mai puțin de 100 de piese, iar greutatea sa nu depășește 100 kg! Ampatamentul lui 9X9 este de 2330 mm, în timp ce al unui Porsche 993 constituie 2272 mm. Lungimea mașinii este de 4402 mm. Compania Aerotak din Danemarca s-a ocupat de aerodinamică: forța de apăsare la viteza maximă atinge echivalentul a 1480 kg!
  • Pe puntea frontală există o suspensie originală cu brațe duble de tip pushrod cu amortizoare orizontale, dezvoltată de Danisi Engineering. De asemenea mai există un sistem hidraulic de ridicare a punții frontale pentru a trece mai comod peste rampe.
  • Dar întregul modul posterior, inclusiv suspensia (cu amortizoare verticale) și unitatea de propulsie, sunt de la cel mai nou Porsche 992. Toate componentele electronice, inclusiv ABS și sistemul de stabilizare, sunt preluate, de asemenea, de pe el.
  • Kalmar 9X9 mai are amortizoare adaptive Tractive, frâne carbon-ceramice CarboBrake (etriere din titan imprimate 3D) și anvelope Michelin. Eșapamentul este din Inconel ușor.
Kalmar 9X9

Trei versiuni la alegere

  • Deocamdată a fost prezentată versiunea de bază, care este propulsată de motorul biturbo de pe noul Porsche 911 Turbo S. Unitatea cu șase cilindri are suporturi active și produce 930 CP. Cutia PDK cu opt trepte, sistemul de tracțiune integrală și puntea spate directoare sunt, de asemenea, transferate. Având o greutate de 1375 kg, se anunță o accelerație 0-100 km/h în 2.0 secunde și o viteză maximă limitată electronic la 340 km/h.
  • Kalmar 9X9 Sport este o versiune de 1300 kg mai slab izolată fonic. Are benzinarul de 3.0 litri de pe 911 Carrera GTS prefacelift, modificat să producă 650 CP. Standard vine cutia mecanică în șapte trepte, deși este posibil de comandat PDK. Există tracțiune integrală și suspensie sport, în timp ce direcția pe puntea din spate este o opțiune. Viteza maximă este aceeași, însă accelerația 0-100 km/h durează 3.7 secunde.
  • A treia versiune Kalmar 9X9 Leichtbau are tracțiune spate și tehnologie de la Porsche 911 GT3, fiind dedicată circuitelor și puriștilor. Motorul natural aspirat de 4.0 litri oferă 530 CP. Cutia mecanică în șase trepte vine standard. Printre opțiuni se numără PDK-ul și direcția posterioară. Are 1250 kg și promite 0-100 km/h în 3.5 secunde. Viteza maximă nu e limitată, însă se anunță a fi de 310 km/h.
  • Fiecare motor va fi pregătit și pentru viitorii e-combustibili, atunci când aceștia vor deveni mai ușor disponibili.
Kalmar 9X9

Doar echipament elementar

  • Fiecare model este un coupe cu două locuri, cu multe ornamente din fibră de carbon. Interiorul este stilizat ca într-un Porsche 959, însă toate dotările provin de la 992 prefacelift, inclusiv volanul, levierul cutiei de viteze și panoul de bord.
  • Printre altele, există aer condiționat, încărcător wireless și chiar un sistem audio care poate reda muzică prin Bluetooth. Standard există airbaguri, dar pe modelul Sport se poate renunța la ele, în timp ce Leichtbau nu le are deloc.
  • Jantele (19/20 inchi) sunt din magneziu, geamurile pot fi din policarbonat, iar scaunele Recaro Podium pot avea căptușeală personalizată.

Kalmar Automotive intenționează să producă câte nouă exemplare de fiecare. Prețul de start – 2 milioane de euro. Primul automobil va fi gata în iulie 2025.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise