(foto) Atenție! Se caută în Chișinău, în schimbul unei recompense, un capac de jantă Rolls-Royce
O postare mai inedită am observat în această după amiază pe Facebook. O șoferiță anunță public despre o recompensă pentru persoana care va putea găsi… un capac de pe o jantă Rolls-Royce, identic cu cel din imagine! Janta cu pricina este de pe acel Ghost Black Badge despre care am scris anterior.

Din ceea ce am putut afla, capacul s-a pierdut în orașul Chișinău pe un itinerar care face legătura dintre cartierele Sculeni și Telecentru. Căutările efectuate pe cont propriu nu s-au soldat cu succes, motiv pentru care se face apel la un ajutor din partea comunității.
Capacul este unul personalizat pentru a corespunde cu linia mediană contrastantă, care e aplicată manual pe sedan, practic pe toată lungimea sa.
Și dat fiind faptul că este de pe o jantă Rolls-Royce, acest capac este special pentru proprietatea de a se auto nivela în baza unui giroscop, indiferent de mișcarea roții. În acest mod, emblema RR stă mereu în picioare.
Motivul pierderii accesoriului care acoperă și prezoanele este simplu: după un schimb de anvelope nu s-a fixat bine la loc, iar în timpul deplasării a căzut.
Într-o ultimă instanță se va face apel la uzina producătoare. Până atunci, orice pasionat în a căuta și găsi obiecte în schimbul unei recompense își poate încerca norocul.
Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!


Cmentariile sunt închise