(video) Un nou accident lângă poarta IGP din cauza condusului neadecvat. Vezi momentul
Aseară, la ora 21:38, prin apel 112 a fost înregistrată informația despre producerea unui nou accident de circulație pe strada Albișoara, chiar lângă poarta IGP. Și iarăși a avut de suferit inclusiv gardul instituției.
Purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, Natalia Stati, ne-a putut spune că în accident au fost implicate două automobile: un VW și un Volvo. Acestea erau conduse de un tânăr de 21 de ani și un bărbat de 54 de ani respectiv.
Doar primul a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Nu se menționează testarea sa alcoolscopică și rezultatul. Dar pe caz s-a pornit o anchetă.
Iată care a fost mesajul public al poliției cu doar câteva ore înainte de accident. Însă cine să-l vadă și să-l ia în considerare… Mai mult, cine e IGP să dea indicații care nu pot prevala peste propria experiență de conducere, și-ar spune unii…
Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!





Cmentariile sunt închise