(video) Veste bună pentru șoferi! S-a deschis și podul de pe șoseaua Balcani, direcția spre Chișinău

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

S-a întâmplat după cum am intuit. După deschiderea circulației pe aproape toate benzile podului Mihai Viteazul de către municipalitate, în această dimineață Guvernul a deschis integral circulația pe podul de pe șoseaua Balcani, peste Bîc.

Potrivit datelor Ministerului Infrastructurii, construcția celui de-al doilea pod a demarat în ianuarie 2023 și conform ultimelor modificări în proiect darea în exploatare a fost preconizată pentru sfârșitul lui iunie 2025. Deși lucrările au întârziat mult.

În cadrul proiectului a fost construit de fapt un nod rutier pe șoseaua Balcani, cu două poduri paralele. Cel deschis astăzi are o lungime de 80 de metri, iar celălalt are 60 de metri. Ambele sunt ridicate peste râul Bîc și o linie de cale ferată. Cel de 60 de metri, pe sensul de ieșire din capitală, amintim că a fost deschis în decembrie 2021.

De asemenea, au fost ridicate cinci podețe noi, dar și doi kilometri de drum care face legătura dintre străzile Pietrăriei și Calea Ieșilor.

Află mai multe: (foto) Detalii despre proiectul cu poduri de pe șoseaua Balcani. Ce s-a construit și cât a costat

Cmentariile sunt închise