Primăria Chișinău începe monitorizarea video a fluxului de cicliști și a utilizatorilor de transport alternativ

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Primăria Chișinău informează că Direcția Generală Mobilitate Urbană analizează fluxul de utilizatori ai pistelor pentru cicliști și inițiază noi proiecte de infrastructură dedicată transportului alternativ.

FOTO: Primăria Municipiului Chișinău

Pe strada 31 August 1989 a început monitorizarea fluxului de cicliști și a altor utilizatori ai transportului alternativ.

Cu ajutorul unor echipamente video instalate pe ambele sensuri de deplasare, pe tronsoanele cuprinse între str. Toma Ciorbă și Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, respectiv între str. Alexandr Pușkin și Lev Tolstoi, DGMU colectează date esențiale privind gradul de utilizare a infrastructurii existente.

FOTO: Primăria Municipiului Chișinău

În paralel, DGMU a inițiat un nou proiect de amenajare a pistelor pentru biciclete, care vizează interconectarea traseelor deja existente. Fie că este vorba de piste separate pe zona pietonală sau de benzile dedicate transportului public, ce permit și accesul bicicliștilor și trotinetiștilor, obiectivul este crearea unei rețele coerente și funcționale de mobilitate alternativă.

În acest sens, specialiștii DGMU se află în discuții cu proiectantul responsabil pentru identificarea noilor trasee care pot fi amenajate. La această etapă s-a convenit asupra proiectării unui coridor verde pe strada Valea Crucii, cu direcție spre Aeroport, care va face legătura cu infrastructura velo existentă de pe bd. Dacia. Pista ar urma să fie amenajată în zona verde, pe ambele sensuri de deplasare.

De asemenea, sunt analizate și alte artere importante pentru dezvoltarea infrastructurii pentru transportul alternativ: străzile Albișoara, Alecu Russo, Nicolae Costin, Mihai Viteazul și Calea Ieșilor. Pistele urmează a fi create fie pe trotuar, fie pe carosabil, în funcție de lățimea și configurația fiecărei străzi!

Această etapă vine în contextul noilor prevederi legale adoptate la nivel național, care clasifică bicicletele și trotinetele drept vehicule, obligând astfel utilizatorii să fie echipați corespunzător.

Totodată, noile standarde impun ca pistele pentru biciclete amplasate pe carosabil să fie realizate cu o lățime minimă de 1.20 metri de la bordură. Modificările respective vor fi reflectate și în procesul de actualizare a Strategiei municipale pentru dezvoltarea transportului alternativ, aflată în curs de ajustare.

În ultimii ani, Primăria Chișinău a investit în amenajarea a peste 20 de kilometri de piste continue pentru cicliști. Alte piste separate au fost amenajate în parcuri, scuaruri și pe segmente importante de bulevarde și străzi.

Vezi și: (foto) Noul Centru de Monitorizare a Traficului a instalat primii senzori inteligenți în Chișinău

Cmentariile sunt închise