(video) Peste 130 de mașini de contrabandă, ridicate de PCCOCS și Serviciul Vamal în urma a 20 de percheziții
Procurorii PCCOCS, împreună cu ofițerii Serviciului Vamal, au desfășurat o amplă operațiune de destructurare a unei rețele de contrabandă cu autoturisme. În urma a 20 de percheziții efectuate în Chișinău și în afara municipiului, au fost ridicate peste 130 de vehicule, majoritatea provenind din state ale Uniunii Europene!
Schema infracțională: import legal, dezmembrare ilegală
Potrivit anchetatorilor, membrii grupului ar fi introdus mașinile în Republica Moldova într-o aparență de legalitate. Ulterior însă, cu încălcarea prevederilor vamale, acestea ar fi fost dezmembrate și puse în vânzare, ocolind astfel intenționat plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.
În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat nu doar vehiculele, ci și înscrisuri de ciornă, telefoane, certificate și plăcuțe de înmatriculare. Dintre mașinile confiscate, o parte sunt încă într-o stare funcțională, iar altele sunt dezmembrate parțial.
Cinci bănuiți, cercetați în libertate
În acest dosar penal sunt vizate cinci persoane cu vârste cuprinse între 28 și 48 de ani. Grupul ar fi fost format atât din cetățeni ai Republicii Moldova, cât și ai României. Aceștia ar fi acționat de comun acord cu factori de decizie ai unui agent economic specializat în dezmembrarea mijloacelor de transport.
„Membrii grupului și-ar fi distribuit rolurile, acționând concertat, cu scopul obținerii unui profit ilicit”, se arată în materialele anchetei.
Persoanele vizate sunt cercetate în libertate, beneficiind de prezumția de nevinovăție, potrivit legii.
Investigațiile au demarat în luna ianuarie, când au fost efectuate primele percheziții, iar anchetatorii continuă să stabilească amploarea exactă a prejudiciului și eventualele conexiuni ale rețelei.






Cmentariile sunt închise