Ultima oră: Prețul motorinei crește brusc până la 35 de lei, depășind cea mai scumpă benzină vândută în Moldova

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

Încă o scumpire majoră a motorinei standard este anunțată de ANRE pentru ziua de 9 aprilie 2026. Prețul ajunge la 35 de lei (fără doi bani) pentru un litru, depășind astfel costul oricărui tip de benzină. Mai scumpă decât motorina standard rămâne cea cu aditivi, peste al cărei preț într-un mod evident nu poate trece niciodată cea simplă.

Pentru referință, după ce o companie petrolieră a sistat vânzarea benzinei cu cifră octanică 100, în momentul de față cea mai scumpă benzină premium aflată în vânzare liberă în Republica Moldova este cu cifră octanică 99. Un litru de astfel de carburant costă astăzi 34.69 lei.

Scumpirea setată pentru ziua de 9 aprilie este însoțită de o notă informativă din partea ANRE. Aflăm că în urma anunțului făcut în cursul nopții privind încetarea ostilităților din regiunea Golfului Persic pentru o perioadă de două săptămâni, precum și a acceptului Iranului de a redeschide traficul prin Strâmtoarea Ormuz, sesiunea de tranzacționare de astăzi a debutat cu o scădere accentuată a cotațiilor petrolului Brent, care, la momentul actual, se tranzacționează la nivelul de aproximativ 94 USD/baril, înregistrând o reducere de circa 14%.

Produsele petroliere derivate nu au resimțit încă efectele acestor evoluții. Bursa de la Londra era deja închisă la momentul apariției informațiilor privind armistițiul, astfel încât cotațiile de azi incluse în calculul prețului maximal la benzină și motorină pentru ziua de mâine continuă să fie ridicate, fiind influențate de nivelurile înregistrate în ultimele sesiuni de tranzacționare, precum și de perioada sărbătorilor pascale din Europa.

ANRE reamintește că, în condiții normale, metodologia de calcul a prețurilor de comercializare cu amănuntul pentru benzina și motorina standard are la bază media cotațiilor din ultimele 14 zile calendaristice (aproximativ 10 sesiuni de tranzacționare). Dar în contextul incertitudinilor globale privind disponibilitatea produselor petroliere, în special în cazul motorinei, acest mecanism a fost ajustat temporar prin Hotărârea Guvernului nr. 143 din 26.03.2026 privind aplicarea măsurilor în contextul stării de urgență, perioada de referință pentru motorina standard fiind redusă la 7 zile calendaristice, care, în perioada sărbătorilor pascale catolice, a însemnat trei cotații.


Amintim cititorilor că prețul motorinei și benzinei se modifică zilnic, în afară de zilele de odihnă și cele de sărbătoare. Aici pe blog publicăm articole despre tarife doar dacă sunt anunțate reduceri sau scumpiri cu cel puțin 10-15 bani. Modificările de preț cu cel mult 10 bani le afișăm zilnic doar pe canalul de Telegram.

De asemenea, amintim că Platforma eCarburanţi permite identificarea staţiilor care comercializează cea mai ieftină benzină, motorină şi GPL din ţară (inclusiv stocurile disponibile), deci se pot găsi carburanți la preţuri mai reduse decât cele plafon! Acum platforma există şi sub formă de aplicaţie mobilă!

Jucătorii de pe piaţa produselor petroliere din Republica Moldova, care au reţele de staţii de alimentare, nu au voie să afişeze la panou preţuri mai mari decât cele plafon stabilite de ANRE pentru principalele tipuri. Însă după posibilitate şi dorinţă ei pot vinde carburanții fie la acelaşi preţ (cel maximal calculat de ANRE), fie la unele mai mici.

Iată cum se formează preţurile la nivel internaţional:

Influența cotațiilor Brent și Platts asupra prețurilor la carburanți în Republica Moldova

Explicaţie: De ce este utilizată media Platts pentru ultimele 14 zile în stabilirea preţurilor la carburanţi

Cmentariile sunt închise