(video) Accident în lanț pe viaduct, cu ieșire pe contrasens și răsturnare. Ambuteiaje și două persoane duse la spital
Un grav accident rutier implicând mai multe autovehicule s-a produs astăzi în jurul orei 15:00 pe bulevardul Dacia din capitală, chiar lângă showroomul Toyota. Poliția a fost sesizată de urgență pentru a interveni la fața locului și pentru a acorda sprijin în gestionarea situației de criză.
În urma carambolului, două persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale.
Dinamica impactului și mașinile implicate
Conform informațiilor preliminare furnizate de Poliția Capitalei, evenimentul a fost inițiat de un Audi, condus de un tânăr în vârstă de 28 de ani. În timpul deplasării spre sectorul Centru, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite, acesta s-a ciocnit cu un Mercedes, la volanul căruia se afla un bărbat de 48 de ani.
În urma loviturii inițiale, Mercedesul a fost proiectat direct într-un Volkswagen. Dar forța impactului a fost atât de puternică încât acest Mercedes a trecut peste banda de separare a sensurilor de circulație, ajungând respectiv pe contrasens.
În plin trafic, acolo s-a ciocnit frontal cu o Dacia, dar și cu un alt Mercedes. În urma acestei ultime coliziuni frontale violente, cel de-al doilea Mercedes s-a răsturnat. Conducătorul de 47 de ani al acestui microbuz albastru, dar și o pasageră din aceeași cabină, sunt singurele persoane care au avut de suferit.
Oamenii legii continuă cercetările la fața locului, urmând ca toate circumstanțele exacte ale producerii carambolului să fie stabilite de polițiști. O vreme se circulă cu dificultate mai ales în direcția sectorului Botanica.
Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!
Cmentariile sunt închise