ANRE atestă o tendință de stabilizare și echilibrare a nivelului prețurilor pentru benzină și motorină
După o perioadă de circa trei luni, în care s-a înregistrat un fenomen atipic pentru piața moldovenească, exprimat prin depășirea semnificativă a prețului de comercializare a motorinei în raport cu prețul la benzină, actualmente Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă o stabilizare și echilibrare a celor doi parametri.
Fenomenul respectiv se explică prin oferta redusă de produse petroliere în anumite perioade în raport cu cererea, generate în mare parte de evoluțiile regionale și războiul din Ucraina.
În prezent, asistăm la o repoziționare a parității tradiționale dintre cele două tipuri de carburanți (benzina și motorina), fapt care duce la apropierea tot mai mare a nivelului prețurilor la acestea.
Pentru comparație, dacă pe parcursul lunii octombrie 2022 prețul la motorină a ajuns să fie chiar și cu 3.77 lei/litru mai mare decât cel la benzină, atunci la situația la zi, această diferență s-a redus treptat ajungând la doar 27 de bani, prețul motorinei standard stabilit pentru ziua de mâine coborând sub nivelul de 27 lei.
Prin urmare, pentru data de 18.11.2022, prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard sunt stabilite de ANRE la nivelul de:
- 26.69 lei/litru – pentru benzina COR 95 (-14 bani);
- 26.96 lei/litru – pentru motorina standard (-11 bani).
Amintim că Platforma eCarburanţi permite identificarea staţiilor care comercializează cea mai ieftină benzină, motorină şi GPL din ţară, deci se pot găsi carburanţi la preţuri mai reduse decât cele plafon! Acum platforma există şi sub formă de aplicaţie mobilă!
Jucătorii de pe piaţa produselor petroliere din Republica Moldova, care au reţele de staţii de alimentare, nu au voie să afişeze la panou preţuri mai mari decât cele plafon stabilite de ANRE pentru principalele tipuri. Însă după posibilitate şi dorinţă ei pot vinde carburanții fie la acelaşi preţ, cel maximal calculat de ANRE, fie la unele mai mici.
Iată cum se formează preţurile la nivel internaţional:
Influența cotațiilor Brent și Platts asupra prețurilor la carburanți în Republica Moldova
Cmentariile sunt închise