Brandul smart a fost salvat de la lichidare! Daimler şi Geely îl vor deţine împreună în mod egal

Brandul smart al celor de la Mercedes-Benz a fost salvat de la lichidare, la propriu! Conducerea Daimler AG avea în plan să realizeze asta până la sfârşitul anului curent dacă nu era să aducă un profit, căci din 1998 şi până în prezent a înregistrat doar pierderi de câteva miliarde de euro.

Un colac de salvare l-au aruncat chinezii de la holdingul Geely. Aceştia au semnat acum câteva ore un acord cu germanii privind deținerea în comun a mărcii auto, care din 2022 va produce o nouă generaţie de maşini şi toate vor fi exclusiv electrice.

FOTO: (de la stânga la dreapta) An Conghiu, CEO, preşedinte Geely Holding şi preşedinte Geely Auto Group, Li Shufu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Geely Holding, Dieter Zetsche, preşedintele Consiliului de Administraţie al Daimler AG şi şeful diviziei Mercedes-Benz Cars, Ola Källenius, membru al Consiliului de Administraţie, responsabil de departamentul de cercetare al grupului şi de cel de dezvoltare din cadrul Mercedes-Benz Cars.

După cum am menţionat, smart a fost un brand care a adus doar pierderi de la începuturile sale. Daimler se gândea să-i stopeze toate operaţiunile, dar în cele din urmă i-a dat o nouă şansă, fiind de acord să împartă această “povară” 50:50 împreună cu concernul chinez Geely, cel care deţine Volvo şi Lotus.

Restructurarea mai prevede ca din 2022 producţia de smart-uri să fie transferată în totalitate în China, acolo unde va demara construcţia unei uzine comune dedicată exclusiv pentru maşinile mărcii. De partea tehnică a electromobilelor va răspunde Geely, în timp ce designul va fi în continuare o preocupare a celor de la Daimler.

În plus, se doreşte extinderea gamei de modele prin intrarea în segmentul B care înregistrează în ultima vreme o creştere rapidă.

Înainte de transferul producției în China, modelul smart EQ fortwo va continua să fie produs la uzina franceză din Hambach, iar smart EQ forfour la uzina din Novo Mesto, Slovenia. Amintim că actualele maşini smart sunt construite pe o platformă comună cu Renault Twingo, care a fost recent actualizat.

Apropo, se menţionează că atunci când smart-urile vor fi făcute deja în China, uzina franceză se va ocupa deja de producţia produselor şi tehnologiilor noului sub brand EQ al celor de la Mercedes-Benz. În acest sens vor fi investiți 500 de milioane de euro pentru a pregăti platforma cum se cuvine.

Mai multe detalii puteţi citi în articolul scris de Dieter Zetsche pe acest blog.

Vezi şi: Chinezii de la Geely vor o alianță Mercedes-Benz – Volvo. Ce reacții a stârnit ideea

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/